Un caz unic!

Familia poetului Ion Monoran i-a arestat acestuia postumitatea. După ce am scris despre poemele lui, i-am prefaţat volumul de debut, i-am îngrijit ultima apariţie editorială, în loc să am parte de minim respect pentru ceea ce am făcut sunt hărţuit cu mesaje telefonice, asaltat cu pl`ngeri penale pentru că am îndrăznit să public c`teva fotografii şi o poezie pe un site. De luni de zile încerc să explic familiei că fotografiile sunt de la Memorialul revoluţiei, că nici măcar nu le-am postat eu, ci proprietara websiteului din Berlin. Totul zadarnic.

Soţia lui Monoran îmi strigă la telefon că nimeni în afara familiei nu are voie să se ocupe de poet. Nerecunoştinţa, agresivitatea, semidoctismul îşi dau mâna cu o foame de bani pe măsură. Ani de zile, în numele prieteniei mele cu Mono, am intervenit să îşi găsească loc de muncă, am vorbit pe la şcoli pentru copii, mi-a cerut să pun o vorbă pe la te miri cine, la judecători, la autorităţi. Traian Orban, de la Memorial revoluţiei, le-a asigurat copiilor burse, a primit pământ ca văduvă de revoluţionar, a dobândit spaţiu comercial, totul în numele răposatului şi cu sprijinul mediatic al meu şi al celor care i-am fost prieteni literari.

Acu vrea să-mi interzică să vorbesc despre poezia lui, despre amintirile noastre literare, despre viaţa de odinioară în care Mono fusese, în fapt, hărţuit de ura ei agresivă şi de adânca desconsiderare a creaţiei sale. Din păcate, bunul meu prieten are parte de o postumitate cenzurată împotriva căreia nu se mai poate revolta.