De Citit : Cărți

„Fata frumoasa” – de Cristian Badilita

| 04 septembrie

Colectia Poesis a Editurii Vremea: vol. Fata frumoasa – Editia a III – a adaugita, semnat de Cristian Badilita

Fata frumoasa
Fata frumoasa din vagonul doi,
De esti vreo navetista, nu se cade,
Ai ochii migdalati si par valvoi,
Mirosi a cer albastru din Ciclade.

Te uiti la mine fara sa ma vezi,
Privirile ti-s reci ca doua sine
Pe care nici un biet marfar nu vine,
Priviri de melancolic huhurez.

Stai beata langa geamul care-ti duce
Chipul de jad in noaptea resemnata
Si-ti faci doar la rastimpuri cate-o cruce.

Bilet nu ai, nici bani, frumoasa fata,
Dar parc-ai fi nevasta unui duce
In lumea proletara esuata. Cristian Badilita

Cristian Badilita, n. 1968. Istoric al crestinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universitatii Paris IV-Sorbona cu teza „Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise” (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociatiei Elenistilor din Franta; trad. romaneasca, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei in cadrul New Europe College, Bucuresti. Realizeaza o traducere comentata a Noului Testament in romaneste. Coordoneaza colectia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborari, cursuri si conferinte in Romania, Franta, Italia.
Pagini: 72
Format: 13 x 20
An aparitie: 2013
ISBN: 978-973-645-565-0