De Citit : Altele

„Ce să faci!? Țară de căcat.“

| 12 decembrie

Pe trotuarele din cetatea lui Bucur, o sa vedeti, pe ici, pe colo, niste dungi galbene. Asta vrea sa zica, in limbaj european, ca avem banda pentru biciclete. Al dreaku’ daca vezi vreo bicicleta p’acolo. N-are cum. Ca niste unii si-au facut chioscuri si alte alea. Iar daca in forfoteala noastra bezmetic-levantina, vreun biciclist curajos ar cuteza sa foloseasca portiuni din banda aia facuta pentru el, cred ca va inchipuiti cu ce camasa de flegme ar ajunge acasa. La multe institutii publice ar trebui sa fie rampe pentru persoanele cu handicap. Multe dintre alea putine „care este“, sunt impracticabile, asa ca sa le foloseasca aia care le-au facut. Ei si cu familiile lor.

Stopurile sincronizate din capitala noastra merg ca ochii bietului Puiu Calinescu. Barbarii daco-romani isi parcheaza masinoaiele pe trecerile pentru pietoni, pe trotuare, in cele mai neverosimile pozitii si in cea mai dementa nevroza citadina din Europa. „Organele“ care ar trebui sa se indeletniceasca zilnic cu apararea noastra au limbaj de tabla la televizor, iar pe teren e vai steaua lor. Doamnele si domnii functionari… nu mai zic, ca ma iau nervii si nu mai pot scrie nimic. Unde te uiti, tembelism si spoiala. Ce sa faci?! Unde sa fugi? Nu ne putem retrage cu totii la manastire.

Cine ar mai freca menta pe strazi, ziua in amiaza mare, in timpul programului de lucru? Si-atunci, din strafunduri, din rarunchi, iti iese marea vorba romaneasca: „Ce sa faci!? Tara de cacat.“ Toata nevroza dispare ca prin farmec. Exact ca un medicament care-ti ia durerea cu mana, „tara de cacat“ e o vorba miraculoasa care readuce zambetul si lumina pe fetele noastre. Normal. Daca tara e de cacat, orice-am face noi, tot degeaba e. Sigur ca noi am vrea si am avea puterea, dar n-are niciun rost, daca tara e de cacat. Nu!?