De Citit : Altele

Circuitul apei în natură

| 15 decembrie

Era o perioadă nasoală de pe vremea lui Ceașcă. Nu se găsea nimic, întuneric, lume supărată și două ore de program la TV. Eram printr‑a opta, începusem să iau gustul tăriilor și trăgeam cîte una cînd veneau băieții pe la mine, la un pocheraș, ca să‑mi ia banii. De regulă pierdeam, veneau în echipă, mă făceau frumos și cu stil; abia după cîțiva ani mi‑am dat seama. Totuși, odată, nu se știe cum și prin ce minune divină, după ce am pierdut tot, ba chiar eram aproape gata și cu ce mai furasem din monedele de 3 lei pe care bătrînii le economiseau într‑o sticlă de lapte, am început să cîștig. De bucuria ineditului, sau poate în urma vreunui pariu, asta nu mai știu, am considerat că sînt bun de cinste și am sacrificat sticla de whisky pe care ai mei o aveau în sufragerie, pusă bine, la vedere, în vitrină. A fost lichidată rapid și mi‑au tremurat puțin nădragii prevăzînd urmările, cînd vor vedea ai mei lipsa; era un lucru rarisim și de valoare inestimabilă în casa omului pe‑atunci. Dar prietenii, care la nevoie se cunosc, m‑au lăsat să‑i bat și m‑au învățat cum să ies din necaz. Ceai de sunătoare. Contra unui comision simbolic din cîștig, ținînd cont că mă și cam bălăbăneam, m‑au ajutat să acopăr paguba. Și nimeni n‑a mirosit ceva, băieții au făcut treaba artistic, sigur nu erau la prima lucrare.

Problema cea mai urîtă a fost cînd, la o aniversare a unui prieten de familie și coleg de serviciu cu ăl’ bătrîn, vremurile fiind grele, neavînd cu ce ne duce în vizită, ai mei, pe lîngă un braț de plăci de pick‑up semnate (să nu se încurce, domnule!) pe care urmau să le asculte acolo, au luat și sticla – acea sticlă -, din vitrină, de care s‑au despărțit cu greu. Însă omul era șeful lui taică‑meu, iar în situații de-astea, mai faci și cîte-un sacrificiu. Emoțiile m-au ținut ceva vreme, iar ai mei s‑au mirat de cumințenia mea destul timp după. Nu s‑a întîmplat nimic, oamenii desigur că au pus sticla, la rîndul lor, în vitrină, conform tradiției.

Surpriza a venit prin toamnă, în septembrie, cînd la ziua bătrînului, cu masa aferentă întinsă în sufragerie, printre darurile primite, familia prietenă a adus și sticla deja cunoscută, de care cu siguranță că s‑a despărțit cu greu, de asemenea. Am recunoscut‑o rapid, băieții scăpaseră pe dop puțin adeziv.

Whisky‑ul a rămas apoi mult timp în vitrina sufrageriei; taică‑meu nu se îndura să desfacă ceva atît de valoros. După mai mulți ani, bătrînul a plecat, dar sticla a rămas. La mine.

Sigur că era mai bine pe vremea lui Ceașcă! Fie și numai pentru că se bea mai puțin; iar „bibelourile” trebuiau păstrate la locul lor.
*
Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015.