De Citit : Altele

Nu tot ce zboară are aripi

| 26 iulie

Avea o superbă pereche de picioare, pe care şi-o purta protejată de o fustă scurtă şi roşie, ce se mişca întocmai că o capă de toreador (pânză aia sângerie, care îl scoate din minţi pe bietul taur). Dar stupefiant era faptul că picioarele alea de iapă sălbatică, niţel bronzate, îi erau pline de muşcături de ţânţari. Noroc că aveam ochelarii de soare pe nas şi mă puteam uită nestingherit. Femeia s-a strecurat printre scaune, s-a aşezat chiar la masa vecină cu cea la care stăteam, şi-a pus poşetă lângă ea şi, cu vârful unghiilor uşor curbate şi date cu ojă carmin, s-a scărpinat pe pulpa din dreapta. S-a atins, de fapt, cu un fel de tandreţe… eficientă. Apoi, a strecurat pe sub masă şi mâna cealaltă şi s-a scărpinat şi pe piciorul stâng, mai sus de genunchi, undeva spre interior. O făcea absent, dar bănuiam ce mâncarime cumplită o încerca, de fapt, fiindcă ştiu prea bine cum e când te înţeapă ţânţarii. Mi-am deschis revista ca să nu se prindă că trag cu ochiul. A comandat un mojito şi şi-a aprins o ţigară. Avea pulpele şi coapsele ciuruite. Din când în când, se freca pe acolo cu unghiile. Şi o făcea într-un fel anume, încât pur şi simplu îmi venea şi mie să mă scarpin! La un moment dat, am simţit că trebuie să mă ridic şi să o întreb: Cucoană, de ce naiba porţi mini când eşti plină de blânde? Nu-i păcat de cracii ăştia să-i faci de miru’ lumii? M-am ridicat, dar m-am dus la baie. Mi-am aranjat părul, gulerul de la cămaşă, mi-am studiat colţurile gurii, mi-am întins sprâncenele şi m-am spălat pe mâini. Când m-am întors, femeia nu mai era. M-am uitat precipitat în toate părţile. Nimic. M-am aşezat învins pe scaun. Pe masă, sub piciorul paharului meu cu bere, era un bileţel pe care scria: Dobitoc curios ce eşti, mai sunt şi alte motive pe lumea asta care produc mâncărime, nu doar ţânţarii!

Print Friendly