De Citit : Altele

Popor civilizat

| 08 septembrie

Totul e trecător, chiar şi dacă locul nu e marcat.
   Era o zi frumoasă de toamnă. Razele soarelui mi se jucau în par, când cu firele de praf, când cu norii mici de fum de eşapament. Mă aflăm pe Calea Victoriei, pe partea cu biserica Kretzulescu, în dreptul trecerii de pietoni de acolo. Mai exact în dreptul trecerii de pietoni de acolo care nu mai e acolo. A fost desfiinţată, dungile de vopsea au fost şterse, mă rog, aproape şterse.
Cum mi-era lene să mă deplasez câteva zeci de metrii pe Calea Victoriei, spre Universitate, ca să ajung la o trecere de pietoni adevărată, am stat acolo aşteptând să treacă turma de maşini scăpată de la stop de la Hilton.
Pe partea cealaltă a bulevardului aştepta să treacă o altă putoare de om că şi mine. Doar că mai în vârstă, semn că nu e nici o legătură între înţelepciune, care vine odată cu vârstă, şi lene, care nu pleacă. Avea peste cincizeci de ani şi, după cum îl vedeam că scutură din picioare, nu era vreun mare sprinter. Părea nesigur pe ţurloaiele sale. În mâna îi atârnă o plasa de plastic.
În lungul Caii Victoriei, venind spre noi, se zărea o singura maşină. O Dacia veche zăngănea din tăblăraie. Tipul de pe trotuarul celălalt nu a aşteptat să treacă Dacia, ci, până ce aceasta să ajungă în dreptul nostru, a înaintat, oprindu-se undeva la jumătate. Şi se apropia Dacia, şi se apropie, şi într-un final chiar ajunge în dreptul nostru. Încetineşte şi opreşte, bărbatul de la volan îi face semn ăluia de se afla pe stradă să treacă. Ăsta dă să treacă, dar ceva îl reţine. Văd că-n el se dă o luptă. Nu trece, ci se duce la geam la ăsta cu Dacia şi-i spune:
– Nu trebuie să opriţi, că aici nu mai e trecere de pietoni!
Şi se dă ăla jos din maşină şi începe să-l joace în picioare. Am profitat de moment şi am traversat.

Print Friendly