De Citit : Altele

Psihedelic

| 24 octombrie

Îmi pun şi o bucăţică de carne şi intru în acelaşi separeu ca ieri dimineaţă. „Telefonul!” Îl caut prin buzunarele halatului, nu-i, sigur a rămas în cameră, trebuie să o sun pe Cora, las farfuria acolo cu tacîmurile în dreapta, pe şerveţel, să-şi dea ăştia seama să nu debaraseze, şi mă grăbesc spre lift. În hol dau peste un coleg din liceul militar, Zaharia, ne pupăm, n-am timp de el, îi zic că trebuie să ajung rapid sus, că vreau neapărat să vorbim, şi îl aştept la etajul unu chiar camera din faţa liftului, mai zice ceva, şi o iau la fugă pe scări. Douăşpatru de trepte fix din doişpe paşi. „Drace, nu-i asta uşa, e la etajul următor, i-am zis greşit!” Iau liftul. La cel din dreapta tocmai s-a închis uşa, nu mai apăs să-l întorc, nici mie nu mi-ar plăcea. Îl chem pe al doilea din stînga, se adună lume, vine cel din dreapta, pînă să ajung, se urcă unii, şi pleacă. Din nou la cel pe care l-am chemat. Una bate în uşă, vine liftul, mă dau puţin în lateral, se deschide, e înaintea mea, se bagă, strig să mă aştepte şi intru. Mulţumesc. Apăs pe doi, pleacă, fata voia la recepţie, îi zic că urc doar un etaj şi zîmbeşte cu înţelegere. „Rahat! Am apăsat pe doi-ul de compunere de la numărul zecilor, are pînă la nouă.” Celelalte de la unu la zece sînt în stînga. „N-au buton de anulare”. Apăs pe doi şi îi ating umărul. Viteza creşte. Oraşul se vede de sus şi mie nu-mi place înălţimea. Se opreşte brusc. După cîteva minute în care nu reacţionează la nici o apăsare, aerul deja cald, e mai puţin. Ridicat involuntar pe vărfuri caut găurile de aerisire din tavan Nimic! Pereţii par făcuţi din plexiglas transparent, sigur nu-s din sticlă. Din loc în loc cîteva spărturi superficiale, doar la stratul din interior. Or fi încercat şi alţii să-l spargă. „Ah! Zaharia îmi spusese că dacă vreau să merg la meci, stadionul e în faţa hotelului, la cîteva sute de metri, să-i dau şase lei că are un bilet. Cred că a rămas fără bani, ce naiba, mai sînt douăzeci de minute şi se termină. M-aş fi dus să-l văd pe Alibec.”

*  Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015.