De Citit : Altele

Dialoguri bahice

| 09 iunie

Sunt momente când destinul o ia prin porumb. Sau pe la geamuri multe.

– Pe mine mă cheamă Virgil. Plutonier major, se zburleşte poliţistul.

Să-mi daţi voie doamna, domnişoară, că, deh – subliniază el cu emfază – nu v-aţi căsătorit, să va spun că n-aţi citit nimic! E imposibil să nu scrie de mine!

– Dar pe mine mă ştiţi? intervine Spiridon. Ştiţi, sunt necăsătorit…

Antonia îl priveşte cu gură căscată. Spiridon are, totuşi, o prietenă. Pune mâna pe telefon şi şuieră în microfon: „Faţă, vino repede aici, că ţi-a-nnebunit gagiu’! I s-au aprins călcâiele. Nu, proasto, nu arde! Vino imediat! Da, imediat!“

Agneta îşi lasă cotul pe masă. Când cere un foc, cinci brichete izbucnesc concomitent în aer. Dar cel mai rapid e focul lui Spiridon, dintr-o sirenă violetă, cu lanternă şi breloc.

– Domnişoară Agneta, ştiu că sună că dracu, dar suntem predestinaţi.  Faţă îl priveşte adânc în ochi, gânditoare. Tony schimbă fete-fete. A încălzit şarpele la san. La sânul ei!

– Domnişoară, ştiu că nu sunt demn de dumneavoastră, că e o propunere ruşinoasă, dar trebuie să fim împreună. E scris în stele!

Popescu fluieră uşor. Anastase caută o rimă. Clientul sughite. Motociclistul se ridică  din genunchi şi izbucneşte în lacrimi: „Particulele elementare“. Dar nimeni nu-l bagă-n seama.

– De ce, rosteşte lent Agneta. De ce crezi, domnule (Spiridon, i se suflă din public)…

Şi, minune, barmanul izbucneşte cursiv, fără să se împiedice în gramatică:

– Nu mai ţii minte când ne-am căţărat în cireş? Nu-ţi aminteşti când te-am tras de codiţe? Nu mai ştii când am fugit în lume, după ce tată a intrat la pârnaie şi a venit mătuşa Matilda să ne dea la orfelinat?  Două voci se împletesc în acelaşi timp, a lui Spiridon şi a iubitei sale, intrând  furtunos pe uşa:

– Ticălosule!

– Surioară!

Print Friendly