De Citit : Editoriale

Bate pietonu’ cat e cald

| 15 decembrie

Totul e trecator, chiar si daca locul nu e marcat.
Era o zi frumoasa de iarna. Razele soarelui mi se jucau in par, cand cu firele de praf, cand cu norii mici de fum de esapament. Ma aflam pe Calea Victoriei, pe partea cu biserica Kretzulescu, in dreptul trecerii de pietoni de acolo. Mai exact in dreptul trecerii de pietoni de acolo care nu mai e acolo. A fost desfiintata, dungile de vopsea au fost sterse, ma rog, aproape sterse.
Cum mi-era lene sa ma deplasez cateva zeci de metrii pe Calea Victoriei, spre Universitate, ca sa ajung la o trecere de pietoni adevarata, am stat acolo asteptand sa treaca turma de masini scapata de la stop de la Hilton.
Pe partea cealalta a bulevardului astepta sa treaca o alta putoare de om ca si mine. Doar ca mai in varsta, semn ca nu e nici o legatura intre intelepciune, care vine odata cu varsta, si lene, care nu pleaca. Avea peste cincizeci de ani si, dupa cum il vedeam ca scutura din picioare, nu era vreun mare sprinter. Parea nesigur pe turloaiele sale. In mana ii atarna o plasa de plastic.
In lungul Caii Victoriei, venind spre noi, se zarea o singura masina. O Dacia veche zanganea din tablaraie. Tipul de pe trotuarul celalalt nu a asteptat sa treaca Dacia, ci, pana ce aceasta sa ajunga in dreptul nostru, a inaintat, oprindu-se undeva la jumatate. Si se apropia Dacia, si se apropie, si intr-un final chiar ajunge in dreptul nostru. Incetineste si opreste, barbatul de la volan ii face semn aluia de se afla pe strada sa treaca. Asta da sa treaca, dar ceva il retine. Vad ca-n el se da o lupta. Nu trece, ci se duce la geam la asta cu Dacia si-i spune:
– Nu trebuie sa opriti, ca aici nu mai e trecere de pietoni!
Si se da ala jos din masina si incepe sa-l joace in picioare. Am profitat de moment si am traversat.