sau oglinda lui Stendhal
Dupa o viata agitata si in urma unui impas creativ Truman Capote se retrage in laboratorul sau de scriitor pentru a experimenta stilistic. Aici isi lustruieste oglinda pe care orice romancier de la Stendhal incoace o poarta in spate pe drumurile lumii. Rezultatul este Muzica pentru cameleoni, o carte compusa din sase povestiri, un mini-roman politist, si cateva „portrete conversationale”. Avem povestea batranei aristocrate care tine concerte la pian pentru cameleoni, a vaduvei ospitaliere care ascunde un mic secret in frigider, a unei casnicii ratate, a unui criminal in serie dintr-un orasel american, apoi cateva dialoguri: cu o menajera din New York, cu un detinut implicat in afacerea Charles Manson, cu Marilyn Monroe. Povestirile sunt mestesugite „cu sange rece”, autorul incercand sa captureze realitatea in cateva trasaturi, sa-si perfectioneze scrisul pentru a-l face invizibil, sa ne faca sa ignoram oglinda pentru ca suntem acaparati de continutul reflectat. Ultimul portret conversational este o discutie jucausa a lui Capote cu el insusi, un autoportret in care autorul se schiteaza ironic ca alcoolic, toxicoman, homosexual, geniu, sfant in devenire. La sfarsitul cartii ramanem cu ecoul ultimei fraze din prefata: „Intre timp, sunt aici, singur in nebunia mea intunecata, doar eu si pachetul meu de carti”
Gasiti titlul prezentat pe raftul cu noutati, in Librariile Carturesti.