De Citit : Editoriale

Cartea vrajbei noastre

| 23 februarie

Lectura dureaza trei ani

Vrei sa pierzi un prieten? E simplu: cere-i inapoi cartea pe care i-ai imprumutat-o. Se va simti jignit si va inceta sa te mai caute. Cand il vei suna si, dupa cateva minute, vei aduce in discutie acest subiect delicat, in vocea lui se va citi dezamagirea. Adica asta-i motivul pentru care l-ai sunat? Te va face sa te simti prost pentru ca vrei ceva ce e al tau. Nici nu conteaza daca a citit sau nu cartea. Pai ai nevoie de ea? Te intreaba. Ca si cum o carte, o data ce e imprumutata, se transforma in cadou. Ca si cum, daca ai citit o carte, nu mai ai nevoie de ea. Sunt persoane care, la randul lor, imprumuta carti imprumutate. Sunt cei care ti-o inapoiaza patata, sifonata sau udata de ploaie. Dar macar ti le aduc inapoi. Nu exista un cuvant, nici macar in universul livresc, care sa-i denumeasca pe acesti oameni care, desi a trecut mai bine de un de zile de cand pe rafturile de acasa se afla ceva ce nu-i al lor, se poarta ca si cum acolo e locul ei. Sunt aceleasi persoane care atunci cand iti cer cartea iti spun nonsalant ca ti-o aduc intr-o saptamana.
Dintre toate obiectele care se imprumuta, operatiunea de readucere a cartilor in lacasul de unde au plecat pare cea mai dificila si sensibila operatie. De ce se simt oare oamenii jigniti cand le ceri cartile inapoi? Pentru ca ti-ai putea inchipui ca nu le-au citit? Sau ca nu le vor mai returna vreodata? Umbra cartii disputate va atarna intotdeauna in conversatiile ulterioare. I-as imprumuta fara sovaiala un roman cuiva care imi va spune franc: ti-o aduc peste trei ani.