De Citit : Editoriale

Chicago – Bucuresti

| 24 iunie

O conversatie despre public, arta si colaborare.

Dupa un maraton teoretic pe care echipa Bienalei Bucuresti ni-l pregateste, ca eveniment paralel, pentru zilele de 25 si 26 iunie si care urmeaza a se desfasura in amfiteatrul Universitatii Nationale de Arte (programul poate fi consultat pe pagina bucharestbiennale.org), sunteti invitati in 29-30 iunie la Muzeul National de Arta Contemporana la un workshop sustinut de Ellen Rothenberg si Delia Popa. Tema acestor intalniri de lucru (ce se vor incheia cu o prezentare a portofolio-ului de lucrari ale lui Ellen Rothenberg) priveste o serie de tactici si gesturi artistice ce chestioneaza si, in mod ideal, formateaza publicul in intelesul sau larg – spatiu public, comunitate, audienta. Sunt asteptati sa participe (cu inscriere prealabila, in limita locurilor disponibile) tineri al caror domeniu de studiu poate fi arta, arhitectura, psihologia ori sociologia, tentati sa inteleaga o practica de lucru in colectiv si cu mize interdisciplinare, urmand exemple ale unor grupari artistice din Chicago.

Tineri pentru care conteaza sanatatea unei atmosfere deschisa dialogului. Tineri pentru care conteaza si „ceea ce nu vedem, ceea ce ne inconjoara, desi ramane invizibil“ (indiferent de motorul social, politic ori personal), pentru a cita una dintre preocuparile lui Ellen Rothenberg puse in joc odata cu proiectul The Invisible Garden. Cele doua artiste s-au intalnit la School of the Art Institute of Chicago, unde Rothenberg preda: pentru ea, asa cum declara intr-un interviu recent, arta nu este nicidecum un proiect comercial, ci unul social si politic. Instalatia, performance-ul si interventia in spatiul public sunt strategiile la care recurge incepand cu anii ’80, pentru ca in ultimii ani sa fie tot mai solicitata pentru variate comenzi / proiecte publice. Mai multe vom afla impreuna in zilele workshop-ului de la MNAC.