De Citit : Altele

Claxonul. Claxonatul. Claxonitul.

| 10 iulie

Intr-o anumita parte a tarii masinile nu au claxon. Furat de ganduri, cu ochii pe langa semafor, mi-am intors capul ca prin vis, usor in stanga si am vazut masinile mergand in viteza. In timp dilatat am realizat repede (fiind totusi antrenat in Champions League de mitocanie urbana – Bucuresti) ca se pusese verde cam de multisor. Domne’ nimeni, da’ nimeni din cei aflati in spatele meu, nu m-a claxonat. Nici cel aflat cel mai aproape, nici cel mai departe, nici nimeni. Pietonii nu se uitau ciudat, n-a aruncat nimeni cu nicio sacosa, poseta sau orice din dotare. Pe o alta strada, am oprit putin (cu avaria pusa, repet, fiind antrenat, in tinerete am jucat la Juventus -pentru cei care stiti bancu’ cu zebra) sa cer o informatie unui politist. Mi-a explicat lent (dupa gustul meu poate putin prea lent) fara sa ma certe ca opresc acolo, fara sa fie grabit de masina ce se oprise in spatele meu, cam pe unde, la stanga, la dreapta pana la magazinul cu baloane, in sus pe pod si de-acolo mai intreb. Ma amuzam singur in masina gandindu-ma ca poate nu le au montate din fabrica. Sau poate le-au avut, da’ cand au fost livrate in partea aia a tarii, aia de la livrari le-au smuls. Si in timp ce ma distram, am trecut muntii inspre sud. Si la o curba, m-a claxonat unul. M-am uitat in oglinda la numarul de inmatriculare. Era de Bucuresti. Mi-a venit sa rad. Si-am claxonat si eu. Macar asa sa vad daca-l mai am. Claxonul.