Nici prea multa relaxare.
A face re sau a nu face?
Eu am afaceri cu fiecare din prietenii mei. Ba chiar si cu amici, cu oameni pe care abia ii intalnesc. Chiar sambata, la nunta, am facut cunostinta cu o fata care isi dorea sa fie DJ, ea avand o slujba onorabila, in banca sau ceva de genul asta. Zicea ca s-ar duce de drag intr-un loc unde ar lasa-o sa puna muzica. Nu vroia neaparat ceva profesionist. Cumva, undeva, sa poata sa-si bage si ea nasul in treburile unor tipi ocupati astfel. Un comesean, vazand panta pe care aluneca discutia ne-a comunicat ca el ar vrea sa interpreteze cantece pe o scena oricat de mica, dar sa fie cu orchestra in spate. Prietenii mirelui au indraznit si ei sa-si marturiseasca fantezia dintr-o lume ideala: ar vrea sa gateasca, sa faca numai feluri de mancare inventate, sa-i lase paf pe clienti cu niste bunatati care au gust, dar nu au aparentele mancarii de la mama de-acasa. Masa era mare si rotunda, deci toti s-au prins in discutie, mai ales ca eram romani si muzica permitea comunicarea. Le-am propus sa facem impreuna o afacere, mai ales ca mie mi-ar cam placea sa servesc la bar. Ma distreaza sa cunosc oameni noi, sa le smulg clipele sincere.
Hai sa ne facem un mic local unde fiecare sa se ocupe strict de ceea ce-i place, nu neaparat de lucruri pentru care a fost pregatit in scoala, nu neaparat de chestii la care a castigat diplome, nu neaparat activitati acceptate de minte, mai bine atentia pe vibratia sufletului. S-au entuziasmat imediat. Hai! I-am spune „Vine baiatu’“, ba nu, e o prostie, ceva sonor „Baraba“, nu, nici vorba, mai degraba „Taraba“, cum Taraba, n-are nicio legatura mai bine ii spunem „Matusa grasa“, vai de mine, exclus, nu-ti vine nimeni, ca se ingretoseaza clientii, ce vorbesti, asa se retine, ce sa se retina bai, habar n-ai politici de brand… Am mers la dans, sa scapam de faliment.