Bucurestiul lor.
Auzim foarte des in ultima vreme despre Copenhaga. Adevarul e ca avem si ce, si de ce. Cu trei saptamani in urma, aici s-a decis locul olimpiadei din 2016. Batalia finala s-a dat acum 3 saptamani intre Chicago, Rio de Janeiro, Madrid si Tokyo. Desigur, stiti deja ca fiesta se da la Rio. Dar Copenhaga este in continuare pe cai mari: in decembrie gazduieste cel mai mare summit de mediu, Londra isi cauta aici experti pentru strategia de dezvoltare, incat te intrebi ce are atat de extraordinar acest oras de a devenit o vedeta a Europei? Pai, uitandu-te in stanga si in dreapta, iti dai seama ca orasul acesta nu traieste din arhitectura globalista facuta de designeri cu viziuni futuriste. Ba dimpotriva, Copenhaga este facuta de arhitecti locali care si-au facut un nume abia prin ceea ce au creat pentru acest oras. Arhitectura este un amestec care nu te impresioneza, dar parca nici nu te striveste.
Atunci de unde vine culoarea si senzatia de spicy? Din spatiul public, spatiul dintre cladiri pe care il simti la scara umana, foarte divers si, mai ales… simplu si in continua extindere. Efortul depus cu incapatanare in ultimii 15 ani de a recupera teren din infrastructura rutiera pentru a-l reda pietonilor si biciclistilor a transformat Copenhaga intr-unul dintre orasele vizionare ale lumii: un oras prietenos, relaxat si sigur de el. Si mai e ceva… este un oras cu bun simt – o valoare urbana care are sanse sa devina internationala, din moment ce investitiile enorme in infrastructura ostentativa nu prea mai sunt un bun instrument de marketing. Mai intorci o data privirea prin Copenhaga si iti dai seama ca parca ai fi intr-o statiune balneara, nu in ditamai centrul economic. De-ar putea si Bucurestiul sa-si descopere boema de acum un veac, de s-ar putea impaca gandindu-se ca nu trebuie sa arunci, ba dimpotriva sa incluzi si arhitectura ultimilor 50 de ani!… Asa, pentru un Bucuresti al nostru, de bun simt. Cine se incumeta? Cand purcedem?