De Citit : Editoriale

Copilul cu cea mai tare jucarie

| 06 mai

Surprinzator, Iron Man 2 e mai mult un spectacol de actori decat un robo-show de tip Transformers.

Personajul Iron Man e o raritate printre supereroi: spre deosebire de Batman, care nu zambeste niciodata, sau de nefericitul de Hulk, acest „om de fier“ – magnat al tehnologiei si inventator al unei armuri de lupta – chiar se bucura de viata lui. Jucat de Robert Downey Jr., el e un copil mare, destept si rasfatat – copilul cu cea mai tare jucarie din lume. Aceasta jucarie antreneaza si mari responsabilitati (in ea rezida avantajul strategical Americii asupra dusmanilor ei), dar Downey si realizatorii seriei nu permit acestor responsabilitati sa strice cheful de joaca al eroului.
In Iron Man 2, acesta se joaca si mai mult decat in episodul unu: de exemplu, la o petrecere, el le explica invitatilor cum reuseste sa-si faca nevoile in armura si, la cererea lor, dezintegreaza sticle si pepeni cu fulgere care-i ies din palme. Filmul are un spirit cordial – n-are aerele de importanta ale altor filme cu supereroi. Si, surprinzator, e mai mult un spectacol de actori decat un robo-show de tip Transformers. Downey nu petrece atat de mult timp in armura incat sa dispara de tot in ea. Gwyneth Paltrow revine in rolul prietenei lui si, chiar daca nu are prea multe de facut, prezenta ei e necesara pentru a scoate in relief farmecul lui Downey – ii e mai mult dadaca decat prietena. Scarlett Johansson li se alatura in rolul unei consiliere juridice atat de dotate incat, la vederea ei, Downey spune: „Vreau si eu una“. Mickey Rourke contribuie la spectacol prin felul lui de a parea ca se amuza de unul singur, din motive numai de el stiute, si, bineinteles, prin felul in care a ajuns sa arate. Si, chiar si in aceasta companie, tot sare in ochi treaba de caricaturist cu mana hotarata pe care o face Sam Rockwell in rolul unui antipatic.