Asta-i momentul?
Sfarsitul de saptamana trecuta a fost pentru mine un hahaha total, cu toate ingredientele necesare unui amuzament sanatos – politica de un penibilism feroce, adunari electorale cu repetitii mai ceva ca pentru serbarea de la gradi, scaldate intr-un tupeu suprem si `n ambitia de a iesi uralele si aplauzele armonios, cum nu se poate mai bine, discutii cu punct si de la capat despre culoarea unei voci in aer la un post de radio, intr-o dupa-masa cu implacable november weather, ce mai, un capitol de istorie a ridicolului scris in cateva zile. Acum mi se pare ca o iau de la inceput. Acelasi scenariu, aceeasi ministri, dar croitor diferit, mai multe explicatii, mai multe subiecte pentru analisti, ocazii ca politicienii sa trepideze de nervi pentru ca sunt tot timpul sub lupa, suspecti de dorinta necontrolata de bataie de joc. Fata de cei care mai voiau sa faca ceva pentru patrie, un vot pe 22 fara sa simta ca ar trage careva in ei sau de ei, fata de ceea ce mai insemna Romania pe plan extern, fata de toti cei ce mai traiau cu speranta ca pot exista si politicieni experti care nu iau voturi doar infrumusetand lucrurile in timpul campaniei electorale, ca apoi, dupa ce castigul e de partea lor, majoritatea sa ramana bantuiti de fantomele promisiunilor.