De Citit : Altele

Dilemă

| 15 septembrie

 

 

Dacă atunci cînd în timp ce stai cu muza la un coniac bun, scrii şi lucrezi, şi lucrezi, şi lucrezi…, pîn-ajungi să fii chiar tu în scena aia, te identifici, eşti transfigurat, ai totul în faţa ochilor, eşti „acolo”, trăieşti, vezi deja Dacia aia, „farurile roşii cu leduri”, pe Moromete care „îşi cunoştea bine maşina, de nouăsprezece ani, de cînd o luase de nouă, din fabrică, se dusese chiar el cu RATA la Piteşti, n-a apăsat pe butonul roşu pentru lumini, ci a claxonat”, urci apoi cu grijă-n bloc, „vecinii-s curioşi, ciufuţi şi invidioşi”, eşti chiar în «scenetă» şi dai „cu mătura pe la cuier. Mai bine cu aspiratorul. Era în debara. Îl găsesc în balcon. Dormitorul, juma’ de hol şi tot atîta sufragerie-s gata rapid. Eficienţă maximă. Zgomot, putere, aer şi absorbţie, Philips Turbo. Ferestrele deschise. Bat perna. Scutur pătura; să nu rămînă vreun fir de păr”, făcînd curat după juna tocmai plecată, sau chiar mai înfricoşător – ceasul rău, «vuduurile» şi blestemele «prietenilor», încurcînd borcanele cu urmări în… progenituri, „greu, monosilabic şi transpirat subit, am dres-o inspirat cu catsuitul de sub pernă, de care am şi uitat. L-am sacrificat pe altarul familiei. Pastila albastră şi-a făcut efectul cu destoinicie. Aşa ai apărut tu, singurul meu copil: La mulţi ani, Andreea!”, iar mai tîrziu, în realitate şi în plin dialog cu o persoană (neapărat apropiată), spui ceva şi gîndul îţi fuge la una dintre scenele scrise şi descrise cîndva, în care ai fost prezent cu totul și ți se pare că a fost aievea, i-o povesteşti duduii, picioarele ei te fură cu totul, te fac să te gîndeşti mai mult la ele şi la vipuşca neagră a produsului de la Pompea care le îmbracă atît de maiestuos, nu mai ştii dacă au fost reale ori ba, te înflăcărezi, ţi se par şi le spui, dai, torni, vinzi ca fiind adevărate, înseamnă că minţi?

Şi că, oare, cu trosnituri discrete, o să-ţi crească nasul, abia o să ai timp să te întorci cu faţa spre fereastra deschisă ca să-i faci loc, mugurii vor pocni rapid, e drept, cam cald pentru octombrie, o să înverzească şi înflorească – aici ordinea nu e tocmai bătută-n cuie, se poate şi invers, în funcţie de specie – ştie Alexandru Borza, ăla de-a făcut şi Grădina Botanică din Cluj – păsările călătoare care se vor întoarce prea devreme din ţările calde vor opri să se odihnească peste noapte printre crengile dese din vîrf, sînt la adăpost de pisicile negre din Cotroceni, iar dimineaţa, odihnite şi în urma unei şedinţe scurte, vor hotărî cum că-i bine şi p-aici, n-are rost să meargă mai departe; clar că se vor apuca de meşterit cuiburi, cuvîntul şefului nu se discută, o să scoată pui şi o să-i crească cu grijă, bine, speranţa de viaţă în sectorul 5 se ştie că e cea mai mare, s-a ocupat unu’ Vanghelie, e drept, sînt şi cazuri nefericite cînd se pot trezi cu vreun pui de cuc.

Şi toate astea pentru o şuetă „profi” cu o muză şi niţel coniac…

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte, 2014, „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte 2016.