– urmare la Barbati si Femei –
Rene Spitz facea, prin 1935, cercetari ale psihologiei copilului care au dus la un experiment epocal. Pe scurt, se foloseau serii de cate trei cobai. Unul primea mangaieri, altul socuri electrice, altul nimic. Primul s-a dezvoltat normal. Cobaiul neatins de nimic murea primul. Celalalt ajungea sa-si induca singur socuri. Ce-are asta de-a face cu noi? Pai are. Spitz a observat ca oamenii sunt la fel. Cei neatinsi, din orfelinatele rudimentare de exemplu, dezvoltau serioase probleme. Altii, din frica de disparitie, prefera lucruri care le fac rau, decat nimic.
Ecourile rezista pana la varsta adulta. Fetita care mai bine suporta abuzurile tatalui decat frica de moarte de dincolo de usa casei a crescut si suporta, inexplicabil pentru prietenele ei, un sot betiv si violent. Baietelul certat de parinti prefera si acum o scorpie decat sa fie dat afara din casa. Pe-atunci insemna moartea. Iar oamenii, se pare, se atrag unii pe altii cu aceste autoamagiri.
Prieteni, colegi, amanti se intalnesc in matricea asta. Cel mai bun exemplu este dat de iubirile cu nabadai. Ea e abuziva ca tatal lui. El e bolnavicios ca mama ei. Si se tin in brate. Si inchid ochii. Si fiecare isi strange la piept vreun parinte sau vreun frate. Si cand mai deschid ochii, au o paradoxala senzatie de familiaritate cu strainul din fata. Si daca el se insanatoseste, ea va avea grija sa-l raceasca. Si daca ea se cuminteste, el va avea grija s-o enerveze iar. Si uneori, satui de falsitate fara sa stie, pleaca-n alte parti. Dar sunt singuri.
Si afla ca, fara sa li se aduca aminte ce gresesc, nu stiu ce sa dezlege. Si se-ntorc. Si daca se ajuta sa-si dezlege usor fundele unul altuia, vor putea, apoi, sa fie, mai mult decat visa oricare: doi prieteni goi.