De Citit : Editoriale

Fraierul plangacios

| 28 iunie

Nimeni nu stapaneste realitatea.

Doi cersetori-copii, ea, de 5 ani, el, de 6, ma inconjoara pe la noua dimineata. Tocmai mi-am dus odrasla la gradinita si m-am oprit la cofetaria turceasca din colt, sa-mi iau o cafea si sa trag o tigara. Ziua e fierbinte, soarele nu cunoste cuvantul indurare. "Nene, un leu." Pauza. "Nene, zice si fata, un banut." Ma fac ca n-aud, e enervant sa ai atintiti asupra paharelului de cafea patru ochisori negri-taciune. Leu nu dau. Stiu ca banii astia n-au nicio legatura cu micii pomanagii, oricat de putini. In fiecare zi se schimba garda, vine prospatura, se intind mamele supranumerar, industria infloreste. Suflu fumul in sus si tai legaturile cu lumea. "Nene, mi-e foame." Hm, la foame ma inmoi. Ii scrutez incercand sa nu ma tradez ca-i scrutez. Ei, as! Ochilor profesionisti nu le scapa zvarcolirea victimei potentiale. Intru cu ei in cofetaria turceasca. "Ce vreti?" Vanzatoarea ma priveste cu mila. “Asta.” – zic ei. “Asta” e o placinta cu mere.
Le iau fiecaruia cate una si ma intorc sa-mi beau cafeluta. Ei isi insfaca delicatesa, se proptesc la masa mea rosie, in celalalt capat. Infuleca in tacere. Fetita scutura faramitele. Apoi le strange cu grija. Baiatul face niste galme-n obraji. "E bun?"– zic eu, stiind ca sunt marele fraier. Fata da din cap, multumita. Placinta e buna, vanzatoarea ma avertizeaza de fiecare data daca nu-i proaspata. Normal, uite prostul si micii escroci. Apoi baiatul incepe sa linga zaharul de pe placinta, cu o placere profunda. Limba se plimba pe suprafata alba si prafoasa. In clipa asta cedez, imi iau cafeaua si o sterg grabit, cu pasi mari. Baietelul meu linge la fel zaharelul de pe placinta, cu aceeasi placere. Fara sa mi-o cerseasca. Lua-v-ar dracu’ de parinti, lua-v-ar dracu’! Moarte voua!