caruta urbana
V-ati prins deja: citesc tot ce-mi cade sub ochi si nu pot sa ma abtin sa nu va impartasesc si voua ultima surpriza unul dintre cele mai hilare texte pe marginea artei, o scurta dare de seama ce reuseste involuntar sa ia peste picior nu doar insusi limbajul, ci chiar bunul discernamant. Datele contextuale stau cam asa: revenita sambata dintre gunoaiele de la Moara Vlasiei, m-am oprit cu Nona si ceilalti colegi din grupa la o bere rece in curtea de la Green Hours, sperand cu totii ca, treptat, dezgustul si revolta vor lasa loc unui sentiment de oboseala in ceea ce priveste convietuirea cu ceilalti.
Privirea ne era deja bine exersata, intalnea doar raul. Obiectul nu vi-l mai descriu, ca ma plictiseste teribil. Iata doar legenda: „Ideea de a face o Caruta urbana (lat. urbanus currus) mi-a venit acum cateva luni, cand mi-a fost dat sa vad o scena – cum sa spun frapanta – : o caruta taraneasca, trasa de un cal hipic, trecand prin f…ata unei cladiri si ultra – si postmoderne, cu o fatada numai sticla, care imita bine comportamentul oglinzilor. Cred ca incongruenta suprapunerii celor doua elemente s-a materializat intr-un obiect care socheaza si vizual, si printr-o incarcatura conceptuala complexa. Ideea de baza pe care am urmarit-o priveste urbanizarea fortata la care a fost supusa o buna parte a taranimii, proces prea pripit pentru a fi putut distruge complet modurile rurale de-a fi si gandi. Titlul adiacent, in latina, nu vrea sa sugereze ca, ma rog, caruta a ramas la coada societatii, ci, mai degraba, ca modul de viata rural a fost poate cheia pastrarii caracterului latin al limbii romane. Ironia Carutei urbane atinge incapacitatea multora de a se integra in noile structuri sociale, preferand astfel sa practice un mimetism social rezumat la invelisul care stie doar sa reflecte, fara a reflecta la ea, aparenta mediului inconjurator“.
Hai ca v-am stricat ziua, simt eu! Autor: Sasha Meret. Gunoiul face parte din expozitia „Reverii urbane“, organizata de Depoul de arta urbana.