De Citit : Editoriale

Hapciu!

| 26 iunie

Marin tocmai iesea de la subsol, cand zgomotul gutural, intens ca un tunet i s-a rostogolit in ureche. Tunet nu era, si nici pic de nor. Marin se duse pan’ la poarta, se uita lung in stanga, in dreapta. Nimeni. Asa ca se intoarse, convins ca i s-a parut.
Valentin il astepta pe Marin in prispa casei. De-abia se inserase, prima sticloanta secase, iar Marin coborase in pivnita. In clipa aia s-a auzit stranutul. Urias, violent, ca si cum ar fi iesit dintr-un nas cat un tulnic. Valentin s-a lasat, instinctiv, sub masa, acoperindu-si capul. Dar n-a urmat nimic. Oricum, senzatia nasului enorm, care si-a lasat narile pe masa, nu l-a mai parasit toata seara.
Irinuca a sarit ca arsa. Isi scria tema pentru a doua zi, cand bubuitul fornait a rasturnat-o de pe scaun. Nedumerita, s-a uita la mainile ei ude si lipicioase. Ceva mare stranutase peste ea. Iar rochita i se patase.
Gabriel descarca navetele de bere la magazinul universal din colt. L-a vazut, peste gard, pe Marin, cand bubuitura l-a maturat din drum. L-a tarat o suta de metri si l-a depus intre mii de cioburi.
Popa Andreicut iesea pe poarta bisericii. Valul l-a izbit in plin si l-a lipt de gard, cu o forta inimaginabila. Popa a simtit ca-i sar plamanii in gat, iar rinichii ii coboara in picioare, ochii i se umfla, gata sa-i iasa din orbite. Noroc ca senzatia s-a terminat inainte sa inceapa. Popa a rasuflat usurat. Anteriul era vascos ca o meduza. "Multumescu-ti |ie, Doamne!" a apucat sa zica si a lesinat, sprijinit de gard, ca un betiv.
Supersonicul despica aerul, deasupra satului. Pilotul, Vasile Popescu, si copilotul, Barbu Vacarescu, au apucat sa vada un nor crapandu-se in doua, apoi ceva ca un nas urias si luminos strabatand cerurile, apoi slobozind o ploaie gelatinoasa care le-a spart avionul. Hublourile au sarit in mii de tepi care au intrat cu viteza fulgerului in carne. Cu un efort disperat si automat, Vasile a actionat ejectarea. S-au prabusit in camp, ca niste arici durerosi.
Exact in acelasi timp, Grigoras iesise in balconul imens al Casei Poporului. Era linistit. Era satisfacut. Era multumit. Totul decurgea conform planului. Iar el, om in toata puterea cuvantului, emisar al poporului astuia nelinistit si nerecunoscator, inclinase balanta dreptatii in directia cea buna. Astepta cu constiinta impacata recunostinta banalilor majoritari. Facea socoteli scurte si ii salta inima de bucurie. In clipa aia, catapeteazma cerului s-a crapat, iar viforul stranutului a spulberat cladirea de pe fata pamantului. A ramas un morman de piatra, vopsit cu sange si cu oase. Grigoras se uita naucit. In cap are infipta o grinda care tremura scurt si se prabuseste odata cu el. In acelasi timp, in Old Town, Mironas isi sterge nasul, ridica halba de bere si zice:
— Hai noroc. Am racit!