Mai mult turism decat cinema.
7 zile la Havana e o colectie de crochiuri (avand ca subiect capitala Cubei) sponsorizate de o marca de rom si semnate de sapte distinsi cineasti (motiv pentru care a si deschis editia 2012 a Festivalului “Les Films de Cannes à Bucarest”). Asa cum se intampla de obicei la asemenea proiecte colective, niciunul dintre participanti n-a lucrat la capacitatile lui maxime. Benicio Del Toro povesteste (in calitate de regizor si nu de actor) o anecdota turistica despre un american care agata un barbat luandu-l drept femeie.
Emir Kusturica se prezinta (in calitate de actor si nu de regizor) ca un barbar cu suflet mare, jucandu-se pe sine intr-un scurtmetraj regizat de Pablo Trapero. Julio Medem livreaza vreo 15 minute de sirop audiovizual care ar fi perfect la locul lor pe un post TV specializat in telenovele. Gaspar Noé prezinta, in stilul lui senzationalist, un ritual de santería. Sincretismul religios cubanez e scos in evidenta si de regizorul francez Laurent Cantet, in timp ce scurtmetrajul singurului regizor localnic, Juan Carlos Taibo, nu se distinge decat prin faptul ca aduna la un loc personaje din toate celelalte filmulete. Regizorul palestinian Elia Suleiman e singurul care le furnizeaza degustatorilor de cinema (si nu de turism virtual) motive de a vedea intreaga susa: ridicandu-se clar atat deasupra traficului cu stereotipuri, cat si deasupra indistinctiei stilistice in care se complac colegii sai, Suleiman (care, ca de obicei in filmele sale, joaca si rolul principal – acela al unui Buster Keaton politizat, mut si impasibil) isi dramatizeaza statutul de stranger in a strange land cu ceva din umorul, din sensibilitatea si din rigoarea formalista ce-i caracterizeaza si filmele importante.