De Citit : Editoriale

Kate Bush – 50 Words for Snow

| 01 decembrie

Marea doamna se intoarce…

Spun asta pentru ca doamna Kate Bush mi se pare nu numai una dintre cele mai importante figuri feminine din muzica, dar si unul din stalpii muzicii anilor ’80. De cand mama mi-a pasat elegant "Hounds of Love", acesta a devenit un album pe care il ascult din cand in cand cu din ce in ce mai mare placere. Avand o perioada destul de recenta in care am probat o mica obsesie pentru personajul Kate Bush, am vazut ce uriasa contributie a avut in folosirea computerului si a samplerului in anii ’80 si asta chiar pe la inceput.
Trecand peste interactiunile artistice cu Peter Gabriel sau David Gilmour, Kate Bush a fost tot timpul inaintea vremurilor ei. Cand a debutat cu senzationala "Wuthering Heights" intr-o perioada dominata de punk, nimeni n-a stiut de unde s-o apuce. Si uite asa, la o varsta foarte frageda a cam revolutionat muzica de peste tot si a fost categorisita ca fiind "art rock".
Dupa o perioada nu tocmai fericita si de maxim experiment a venit parca de niciunde "Hounds of Love", atat de anacronic si de greu de asezat pe undeva. Si tot atunci s-a creat si acea aura de mare legenda in jurul figurii Kate Bush.
E, si dupa nenumarate re-editari de albume si tot felul de B-side-uri, recunosc ca nu ma asteptamca dupa atata vreme sa mai aud un material original. Dar… "50 Words for Snow" ne arata un muzician care face totul cu o detasare survenita probabil tocmai din faptul ca nu mai are nimic de aratat. Nu trebuie sa mai demonstreze absolut nimic, ier de confirmat ceva nici atat. Si probabil tot de asta noul album este si atat de bun. Si extrem de personal!
Niciun material de-al acestei artiste n-a fost asa de aerisit si deschis. Toate temele muzicale sunt foarte clare si lasate sa se rostogoleasca singure. Nu e absolut nimic impins iar vocea lui Kate Bush este fix ca-n tinerete. "50 Words for Snow" este pe atat de bun pe cat de neasteptat a picat, dar asta este deja o manevra pe care madam Bush vad ca o stapaneste foarte bine!
Va rog, nu treceti pe langa!