De Citit : Editoriale

La masa

| 22 septembrie

Natura nu doarme niciodata.

Balta se infioreaza. Cu mana strasina la ochi, batranul scruteaza hatisurile si viitorul. Materia palpita. Iscoadele sosesc in roiuri. „Vine masa!” Se ridica adormitii. Se zvarcolesc taratoarele. Un ochi bulbucat clipoceste la nivelul apei. Hrana! Papica! Potol!

Tinta e descrisa scurt. Barca greoaie, incarcata cu carne. Un motor sovaitor. Burta de lemn putrezit. Si, pour la bonne bouche, doua trufandale, doi puiuti care isi agita labutele in apa, sa testeze plaurul… Ah, gurile siroiesc, amintirile carnivor/erbivore scanteiaza-n creiere. Nu e timp de pierdut. Trebuie pregatita ambuscada. Radacini moi dar puternice flutura pe sub apa. Solzosii niveleaza lintita, inaltand trestiile retezate.

Saritorii se incotopenesc in locasuri. Clontosii adormiti isi exhiba, impudic, straiele colorate, pentru a lua mintile hranei. Subacvaticii descriu trasee complicate, ca un gherghef. Se stie, hrana beleste ochii la toate lucru­soarele lucioase. Iar seful batran se lasa pe burta, inchide ochii, isi culca mustatile grase-n namol si asculta cu incordare. Exact atunci flamandul obraznic isi ia nasul la purtare: „Eu vreau ochisor! Vreau carnita proas­pata! Nu mai accept bataturica nici in ruptul capului…” Si un vuiet se ridica de pe maluri, din papuris, de pe plauri: „Si noi, si noi!” Batranul striga, cu un ultim efort, „Liniste!”. Linistea pofticioasa se stinge in inse­rare. Barca intra pe canal cu viteza redusa. Turistii se lasa fermecati de minunile Deltei. „Frumoasa tara avem!” Motorul, care torsese pana atunci, tuseste. Si barca face calea-ntoarsa, in regretul general. Acum, cu adevarat, se isca o liniste flamanda si rau prevestitoare. „Care ziceai, ba, ca nu papi bataturica?” „Eu.” Si balta infiorata aude limba de broscoi plescaind peste tantarul imprudent.