Vesnicia s-a nascut si a murit la sat.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu n-am mai fost la tara de aproape cinci ani. Asa ca s-ar putea sa bat campii in urmatoarele randuri. La tara e un termen generic pentru locurile in care majoritatea dintre noi au inca rude si unde si-au petrecut perioade bune din copilarie. La tara e locul unde miroase a balegar, unde noroiul ii face pe oameni sa poarte cizme de cauciuc si vara si iarna, iar toaleta e o cutie de scanduri proptita vertical in fundul curtii. La tara e locul unde, din cate imi aduc aminte, se manca bine, dar priveam circumspect farfuriile spalate cu apa incalzita pe soba. La tara e locul unde oamenii se pilesc de dimineata, se freaca pe dinti cu frunze de menta si au teorii sanatoase despre viata.
Cei de la tara ofera inca cele mai bune stiri pentru emisiunile de la ora 5. La tara traiesc inca oameni care nu si-au parasit judetul si pentru care calatoria in orasul cel mai apropiat este un eveniment important. La fel de bine, la tara traiesc oameni care au batut toata Europa ca sa se intoarca la plivitul de cartofi de pe tarina. La tara traiesc inca indivizi cu care m-am jucat si pe care acum cu greu i-as recunoaste dupa riduri si dintii sparti. Uneori ma gandesc la numele pitoresti care mi-au pigmentat copilaria si ma intreb ce s-a intamplat cu ei, pe ce ulite prafuite i-au purtat gumarii.
La tara, unde nu mai traieste de mult taranul roman, e posibil sa intalnesti acum un computer Apple adus de vreun nepot, acoperit cu mileu, in camera pentru oaspeti. Patrunzand intr-un sat romanesc strainii pot simti ceva visceral, care sa le tulbure perceptia asupra lumii. Si nu e vorba de traditii. La tara, sa fii hipster inseamna sa mergi zilnic la carciuma si duminica la biserica cu cate o broboada noua. La tara, ziarele ingalbenite din buda s-au schimbat cu pagini din reviste de monden. La tara, o editie 24-Fun ar avea o singura pagina.