Daca ar fi sa sun la redactie intr-o zi de marti si sa zic ca nu mai trimit acest text pentru ca mi-e lene, banuiesc ca ar fi, oarecum, o problema.
Pe de alta parte, tocmai am rasfoit o carte despre Bucurestiul din anii ‘20 si acolo scria, negru pe alb, ca reporterii straini ai vremii ii identificau pe romani drept lenesi. Pana numele alea mari de care mai citim prin manuale de istorie dadeau pe la birou vreo doua ore inainte de pranz si doua ore dupa. Daca aveai nevoie de un meserias sau de un stapan de pravalie mai insemnat, era musai sa te duci la un evreu, la un francez, la un rus, la un armean, la un neamt si tot asa. De romani cica trebuia sa te feresti, ca erau lenesi si pusi doar pe ciupeala. Si ma regasesc pe deplin in tipologia asta. Daca n-ar fi rusinea, as fi cel mai lenes om. Mi-e lene si sa scriu randurile astea si la fel ca mine mai sunt 2000 de ziaristi, 140.000 de constructori, 280.000 de spalatori de masini, 350.000 de contabili si tot asa. Ne e lene la toti iar munca e o corvoada oricate proverbe ne-ar contrazice. Iar mie nici nu-mi mai e rusine cu lenea.
Daca istoria zice ca suntem un popor de lenesi, sa acceptam cine suntem. Daca lenea e un sentiment national atat de bine imprimat in mentalul colectiv, de ce sa fim ipocriti in loc sa ne impacam cu gandul asta? De ce sa nu-l tranformam intr-o scuza valabila? Daca mie mi-e lene sa scriu, da’ si revistei ii e lene sa-mi publice textul, ca sa nu mai vorbim de cititorii carora le e lene sa-l citeasca, nu vi se pare ca totul e, din start, mai relaxant? Unde sunt afisele din vitrinele magazinelor care zic: "LENE“ in loc de "INVENTAR“? Va garantez eu ca si un japonez care ar sta doua luni in Romania s-ar apuca de lene. E singurul lucru mai usor si mai placut decat munca.