… si alte intrebari de gogoman
Da, stiu ca atunci cand mergi la un concert la Ateneu te absoarbe, te rapeste pur si simplu muzica, esti atent la fiecare vibratie a instrumentelor, la fiecare gest al artistilor de pe scena, studiezi – in masura in care te pricepi – calitatea prestatiei ca sa poti stabili inaltimea la care ridici spranceana. Te lasi transportat ca-ntr-o trasura simandicoasa si calatoresti, calatoresti ba in lumea lui Mozart, ba unde vrea Chopin sa te duca, ba analizezi ce-a mai zugravit Betho… vaaai, cine-a zugravit tavanul, sigur nu Bethoveen, serios, din ce vremuri vin creatiile de pe tavan? Erai undeva departe, meditand metafizic si trosc-pleosc te bombardeaza intrebarile despre opera de deasupra ta. Asta e, chiar nu trebuie sa te simti jenat, iti aluneca privirea-n sus, asa, a transa, nu neaparat de exasperare sau plictiseala. Si descoperi un dragon – Coresi, alt dragon, Negruzzi si multi, multi alti dragoni aurii, sau ma rog, niste animale aliniate circular, cu guri cascate plus dinti cu strungareata, carora le corespund niste nume glorioase.
Gata, iti dispare orice fior sensibilos si studiezi toata combinatia plastica si te chinui sa stabilesti care-s momentele istorice surprinse acolo, te minunezi cat de frumos sunt colorate si incerci sa retii numele dragonilor. Poate-s lei? Nuo, n-au cum sa fie, n-au coame, ei si, s-au mai vazut, poate-s metafore, dar ar fi dezavantajoase. Cred ca-s… dragoni?!! Nu te mai trezesti din reverie pana la aplauze. Totusi banuiesc ca asta se intampla celor neinitiati, ignoranti, tantalai, ce s-o mai scaldam atata. Cei care stiu cum sta treaba urmaresc linistiti concertul si scapa – multumita culturii lor vaste – de intrebarea idioata daca si Ateneul e made in China.