Dificultati si acomodari
Dupa revolutie scriitorii eliberati din chingile dictaturii s-au trezit in situatia inconfortabila a libertatii pe care au numit-o criza a literaturii. Nu era deloc asa ceva, nu eram atunci intr-o criza a literaturii si nici neaparat una a lecturii, cum se spune de atunci incoace prin mediile didactice.
Criza era una de situare noua a culturii. Se repozitiona atunci cultura literara intr-un mediu liber. Faptul acesta era perceput ca o forma de criza a subiectului in sinele sau, nu ca pe una a relatiei sale cu o lume schimbata. In fapt, ne-am simtit frustrati atunci de faptul ca politica si politicienii ne furau audienta si popularitatea. Ne-am simtit furati de privilegiul pe care ni-l daduse in ceausism lipsa de libertate a celorlalte „prilejuri” de lectura si de informatie. In dictatura literatura avea privilegiul de a nu avea concurenta in televiziune, avea sansa unor ziare care nu spuneau nimanui nimic. Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus cu imbufnare suparata, criza a lecturii, a cititorilor, a inculturii, a marginalizarii valorilor culturale in favoarea unor vadimi de ocazie. De fapt, criza era una de reasezare a culturii literare intr-o societatea libera si competitionala.