De Citit : Editoriale

Liniste, dimineata

| 06 octombrie

Intotdeauna mai exista o sansa.

Sunt zece. Iesiti nu demult de pe bancile scolii. De-abia le-au dat mustetile, nu se stie daca au cunoscut femeia. Ieri erau inca galagiosi, superficiali, violenti, marlani, ca toti baietii. Acum se invart in cercuri mature, traseaza volute complicate pe dusumeaua murdara. „Doamne Dumnezeule – striga unul, iluminat – ai mila de mine, nu vreau sa mor! Te-am urmat intotdeauna, in Tine cred, scapa-ma!” Strigatul, iesit din adancuri, ii trezeste pe ceilalti din stupoare.

„E absurd! Visez. Stiu, stiu, stiu ca visez, lua-v-ar dracu’, am sa ma trezesc maine in patul meu.” „Mama – scanceste pirpiriul – vreau acasa. Vreau acasa, n-am facut nimic rau, n-am omorat pe nimeni, m-au silit! Mama, vreau acasa!” Cel puternic isi priveste pumnii. „Am sa-mi vand scump pielea! Ii atacam cand or sa intre, le luam armele si fugim! Toti ca unul!” Cel palid dardaie. O sa se faca nevazut. Se va lipi de pereti. Va inchide ochii si nici n-or sa-si dea seama ca a disparut. Ranitul tipa cel mai tare. El vrea un doctor! L-ar lua instantaneu la bataie. Atarnat de usa, lunganul striga de rasuna coridoarele: „Vreau sa vorbesc cu comandantul! Am ceva important de spus! O sa regretati amarnic!” Ultimul ezita. Ar spune ceva, dar renunta. Mai au, toti, numai cateva ore de trait si nimeni nu va scapa. Nimeni. Nici macar nu-i scris in stele. Stelele n-au treaba cu scrisul si cititul. Isi imagineaza ca saruta o fata si roseste. Isi priveste camarazii, calm. Ca un peste.

Dimineata, devreme, e liniste. A nins putin, pamantul isi salta spinarea urata printre ghemotoace. Cei zece baietani scot aburi subtiri. Priviti de la distanta, toti par a fi, pentru prima data, egali. Intinsi la pamant, tac ca mortu-n papusoi, gauriti. Cumintelul e tot calm, dar nu mai are fata.