Cele mai tari hituri de la Revolutie la Recesiune.
Moartea Madalinei Manole a tulburat societatea romaneasca, printre altele, si pentru ca, astfel, murea un copil al revolutiei. Madalina Manole s-a afirmat si a cunoscut succesul de tanara stea tocmai in anii care au incalecat schimbarea din ’89: de prin ’88 pana prin ’92 – ’93, incolo… Cantecele ei au acompaniat sperantele romanilor. Timbrul ei descatusat avea ceva din libertatea primelor strigate de revolta. Afirmarea ei artistica a coincis cu emanciparea tineretului tarii, „de la orase si sate“. Era Kim Wilde a noastra. Avea initialele magice MM, ca ale lui Marilyn Monroe, ca ale lui Mickey Mouse si ca ale anului, in cifre latine, care se pregatea sa incununeze mileniul. Sunt cantece si sunete care au ramas intiparite in memoria participantilor la acele zile de lupta si sarbatoare. Glasul Madalinei a marcat acest aer al vremii cu vibratie adanca, de oracol.
Era o vocalizare a sperantelor si aspiratiilor noastre. Astazi, dupa doua decenii de sperante uzate, abuzate si dezabuzate, a afla ca MM s-a sinucis echivaleaza cu o amputare simbolica, cu o negare brutala a minimei sperante. Obsesia opiniei publice de a gasi un criminal, un vinovat palpabil, o explicatie alternativa la ipoteza sinuciderii – echivaleaza cu scormonirea unui filon de lumina in bezna depresiei. Copila cu glas de valvataie nu trebuie sa se fi sinucis: altfel suntem damnati cu totii. Nu e atat setea de sange a vulgului, cat setea de normalitate, de rationalitate a unei natii in deriva. Nu e atat pandirea unui tap ispasitor, cat vanarea unei himere.
Cine a corelat emblematic inmormantarea (cu serviciu religios sumar) a Madalinei, cu deshumarea Ceausestilor (sumar condamnati acum douazeci de ani) nu a comis o exagerare de presa: a surprins un simptom.