Daca un lucru are inceput, atunci are si sfarsit!
— Nu ti se pare, iubite prieten, ca lumea a luat-o razna? isi incearca vocea, cu multa blandete, Anastase. Apoi recita cu patos: „Caci vis al mortii-eterne e viata lumii intregi“. Stiu ca lumea li s-o fi parut stramba stramosilor nostri, da’ acu’ chiar ca a luat-o din loc.
— Talentate amic, sa stii ca, de la inceputurile filozofiei lumea decade. Nu te poti scalda de doua ori in acelasi rau. Ceea ce ma duce cu gandul la concluzia logica: acum e mai rau ca ieri, dar, cu siguranta, mai bine ca maine.
— Cinstit sa fiu, Popescule, niciodata nu ai fost mai adevarat ca acum! Unde sunt zapezile de altadata? Nea Tomita nu se mai vede nicaieri. Oricat am vrea sa-l aducem in mijlocul nostru, suntem aici sau in alta parte? Si spune-mi, e adevarul gol-golut sau o minciuna metafizica?
— Anastase, poete, dar unde suntem cu adevarat?
— Dar ce e adevarul?
— Of, ar mai merge-un rand. Numai ca n-o vad nici pe Tony.
— Eu cred ca dormim si visam ca suntem treji!
Amandoi se privesc in jur. Amandoi isi mijesc ochii. Geamuri multe nu mai sunt geamuri. La masa nu mai e niciun scaun. Halbele de bere s-au golit, spuma s-a uscat, e tare ca spuma de poliuretan. Masa insasi e fixata in mijlocul campului…
„La putul porumbului“ mormaie Anastase. „La calendele grecesti“ ingana Popescu. Un caine da din coada si se indeparteaza. Cei doi privesc cu uimire. Ma, nene, unde suntem? Se ridica in picioare si striga la unison:
— Tony, pentru numele lui Dumnezeu, macar o bere se poate?
Si de la capatul pamantului se aude:
— Da’ unde mama dracului sunteti? Ca de auzit va pot auzi, dar, de vazut, nu!