Atunci cand o duceam mai rau, in anii ’80,…
… Martisorul reusea sa ne suspende ca prin minune relele si belelele. In vremurile cele mai ceausii, culorile explodau neingradite in chiar inima targului. Sfarsitul lui Faurar invada Piata Amzei cu o beatitudine vecina cu betia. Efluvii de fericire inexplicabila se transmiteau spre Romana, de la Leonida (azi KFC) pana catre ASE. Pretutindeni inghesuiala festiva te indemna sa-i ingrosi randurile. Vechea petrecere de Lasata Secului se transferase parca in carnavalul miniatural de pe tejghelele martisoristilor. Nu toti aveau legitimatii de Fondul Plastic, cum cerea legea, dar militienii mai inchideau un ochi…
Opresiunea politica se evapora miraculos. Cenzura era abolita: se dadea liber la exuberanta! Se rasturnau starile si scarile!! Elefanti din sticla mai pitici decat cosarii; care se vadeau mai mici decat randunelele; mai scunde la randul lor decat caii-de-mare; mai micuti si acestia decat frunza cvadrupla de trifoi; mai marunta – ea de colo – decat buburuza!!! Un ochean intors in care ne regaseam cu totii (si cu toatele), simbolizati sau scalambaiati, care mai de care: negustorii, cumparatorii si destinatarele martisoarelor. Strigaturile te imbiau sa admiri galantarele, multe de anvergura unei genti diplomat. Sloganuri fara stiinta, promotii fara voie – desi pline de inventivitate si spontaneitate, faceau ecou atavic vechilor iarmaroace.
Fiecare an aducea un nou trend, un ultim racnet in arta martisoritului: au fost, rand pe rand, moda pufoaselor, moda tepoaselor, a guguloaielor ceramice, a muppetilor, a monstruletilor, a cocomarlelor si a prototiptililor!… Nonconformismul facea legea; anarhia guverna pentru cateva zile Romania. Nenumarate enclave ale unei mini-economii de piata, cu marketing folcloric si etica negustoreasca, palpaiau un rastimp pe harta republicii noastre socialiste.