Poti sa-ti asterni, dar nu-i sigur c-ai sa dormi.
Norocel se lasa intr-un colt, obosit si deprimat. Ii trec prin fata ochilor unghiile maicutei, scamosate de ciuperca, adunate ghem si ciupindu-l de obraz. Cu greu isi reprima o tresarire de scarba. Ce ti-e si cu batranetea… ies la iveala negii, varicele, pieile, ridurile, scofalcelile, toate simturile betege. Colac peste pupaza, opiniile de nestirbit. Atotcunoasterea care ingroapa orice impotrivire. „Mie sa nu-mi vinzi gogosi! Niste neispraviti, niste curve, iar restul, golani! Sa nu te prind ca te inhaitezi cu gunoaiele alea!“ sau „Ce sa cauti tu la Sinaia? Govora nu mai e de nasul nostru?“ sau „Cravata rosie, cizme galbene iti trebuie tie? Uite aici o pijama groasa, fiule, vin vremuri grele!“ Si tot asa.
Moartea mamei l-a prins pe Norocel burlac. Cu par rarit, cu tabieturi solide, neinteles dar si neiubit de colegi. Visul de dragoste s-a ofilit, a mai ramas doar ambitia de a se aseza la casa lui, adica a ei, in fine, de drept, a lui. Definitiv. Inmormantarea a mers ca la carte. Cateva rude departate, vecini, o slujba sobra, gustari de catering, maruntis pentru cersetori. Vin la cutie, flori albe, din Rahova. Cu bani putini si cu multa socoteala se poate orice. Vointa sa fie.
Acum e singur, inconjurat de panzeturi de doliu. Oglinda grea si incercanata ii intoarce o imagine la fel de mohorata. Norocel ofteaza si dezveleste un fotoliu. Cel din piele rosie. Trage perdeaua, goleste scrumiera, apoi deschide bufetul. Acel Hennessy XO il asteapta, insetat. „La naiba cu tine, mama, statea coneacu’ de zece ani, pentru ce, da, pentru ce? Iata pentru ce!“.
Isi toarna mult, din gros. Duce la nas parfumul si la buze licoarea. Tacerea grea ii zice: „Ce faci, fiule, bei in lipsa mea?“ Si o mana lemnoasa, cu unghii scamosate, il ciupeste de obraz.