De Citit : Editoriale

Nopti albe cu Vama

| 25 mai

Dupa ploi si tunete, fulgere si prostii televizate eu zic sa trecem la fapte. E ultima saptamana de mai, dupa care cam incep concediile si doar marile festivaluri estivale ne vor mai scoate din picoteala caniculara. Asadar cu mic cu mare sa trecem prin muzeele, galeriile, puburile si peturile cu bere ale capitalei. Doar mesajele electorale sa ne mai opreasca putin din iuresul distractiei… dar parca nu mai sunt asa de piscatoare ca altadata. Acum photoshop-ul trage din greu pentru "frumusetea" candidatului, sloganurile sunt cam sterpe in continut, imaginile din fundalul afiselor electorale sunt prea idilice pentru maidanezii si gropile noastre prea pamantene iar alegatorii parca sunt de la prea apatici la prea preocupati de orice altceva decat de viitorul edil al urbei, sectorului, catunului, bordeiului, bla, bla, bla.
Asadar, la fapte concitatidini!
Pe 25 mai va asteapta "Noaptea alba a galeriilor". De salutat cam orice actiune din asta „alba“, toate au succes, lumea percuteaza deci se poate trai si altfel decat in stil tabloid (desi parca ar merge si o „noapte alba a berilor nefiltrate“). Printre galerii, tot pe 25, puteti incerca o cantare cu June Anda in La Historia de Cuba, un regal Toulouse Lautrec in Legere sau live-urile urmate de party-uri din The Barrel. Duminca de 27 mai e rezervata stand-up-ului de import, avem "british night" in Club 99. 28 mai e ziua lansarii noului album "Vama". Numele lui este unul sugestiv pentru timpurile astea cu iz profectic pe care le traim, "2012". Doua concerte tari sunt si pe 31, sa va vad cum va divizati intre ele. In The Silver Church Umbra et Imago celebreaza live 20 de ani. Fabrica ii are pe Foreign Beggars, preambul pentru "B’Estfest". Pai, gata, succese nebanuite in alegeri!
Avanti popolo!