De Citit : Editoriale

Nu cred in povesti!

| 17 iunie

Desi imi pare rau, desi ma doare, desi mi-e rusine, trebuie sa recunosc: nu cred in povesti.

— N-are nici o importanta, s-au uscat. Si cizmele se usuca, nu-i asa? Ceea ce era foarte ciudat era ca se intunericise brusc, ca deasupra papurisului nu era geana de lumina. N-am bagat de seama, desi i-am spus sergentului – nu ti-am spus, sergent? – ca nu-mi miroase-a bine, dar datoria e datorie. La un moment dat, cum orbecaiam asa, am inceput sa coboram. Si am coborat asa vreo cinci sute de metri. Sau sase sute… Cam cat sa fi fost, sergent?

— Mmmm…
— Asa, e greu de spus. La un moment dat, am intrat intr-un soi de tunel, desi inclin sa cred ca erau sapaturile pentru teava de evacuare. In fine, traseul s-a largit, desi nu prea intelegeam cum o sa ajungem noi la destinatie. In tavan erau niste be­curi chioare. Sergentul chiar m-a intrebat, ce m-ai intrebat, spune, daca ai curaj…
— Aaaa…

— N-are curaj. Se speriase, domne. Ca aici a intarcat dracu’ iapa, sau ca ploua cu extraterestri. La un moment dat, s-a auzit: „Agneta, esti ca si fiica mea…“ Si ce sa vezi, domnule, o usa de sticla dincolo de care dumneata, domnule plotonier, o mangaiai pe picior pe duduia (si sublocotenentul face un semn catre Agneta, care a ramas cu gura cascata, laolalta cu toata adunarea), care era, scuzati-ma, in pielea goala, doar cu o jarteluta roz pe acel picior! Cat despre dumneata – tuna ofiterul catre Spiridon – ce bleste­matii faceai la maneta! Ei, dar cand l-am vazut pe pezevenghiul asta care va ameninta pe la spate cu un cutit – semn catre motociclist – am bunghit-o ca el e vinovatul. Am vrut amandoi sa dam buzna. Dar usa n-a vrut sa cedeze. Situatia era fara iesire. Sergent, sergent, ce mama dracului faci cu pistoletul ala? Sergent, iti ordon: lasa jos pistoletul din dotare!