De Citit : Editoriale

Nu stiu ce sa zic

| 30 octombrie

Antichrist

“Nu stiu ce sa zic”. Acestea sunt cuvintele pe care terapeutul i le-a scris regizorului Lars Von Trier, dupa ce a vazut Antichrist (se stie ca ilustrul producator a facut acest film in timpul unei crunte depresii). Si eu am ramas nauc. Mi-a provocat simultan doua sentimente contradictorii: unul de admiratie si altul, mai puternic, de dezgust. Willem Dafoe este un terapeut care face aroganta de a-si trata singur sotia (Charlotte Gainsbourg) de depresia cauzata de moartea copilului lor. Cuplul se retrage la o cabana din munti (Eden) pentru a afla ca biserica lui Satan e natura (umana). Sunt tentat sa spun ca Antichrist nu e horror, ci oroare. Dar nu pot ignora tablourile slow-motion de o frumusete sfasietoare. Asta face Von Trier: te sfasie fara anestezic, prin cele mai insuportabile metode. Tortura, mutilari genitale, ejaculare cu sange (asta inca e o scena soft). Apoi, abundenta de simboluri animiste e uneori ridicola: caprioara cu fetusul atarnand intre picioare, vulpea vorbitoare si, uf!, cum as putea sa uit corbul pe care Dafoe se chinuie timp de doua minute agonizante sa-l ucida cu o piatra, acompaniat de tipetele sinistre ale pasarii. Acestea sunt animalele cu care Von Trier „s-a intors” din calatoriile sale samanice. Danezul nu face niciun secret din deranjul sau mintal: “Mi-e frica de tot in viata, mai putin de filmat”. Nu e primul autor care face filme pentru a-si exorciza demonii, dar Woody Allen, de exemplu, macar te face sa razi. Asta ii reprosez, in primul rand, danezului: si-a pierdut umorul.