De Citit : Editoriale

O minune mica

| 20 octombrie

dintr-un buzunar

A plouat vreo doua zile si a trebuit sa cotrobai un pic prin hainele de toamna. Am dat peste o toala de vreme rea, pe care n-o mai imbracasem de cativa ani. Uitasem de ea. Am luat-o pe mine in graba si am plecat spre statia de metrou. Cand ploua in Bucuresti, imaginatiile reunite ale lui Dante, Pasolini, Hyeronimus Bosch ar fi prea slabe sa redea chipul had al orasului. Oamenii sunt incruntati, nervosi, se uita cumplit unii la altii. Totul se cocarjeaza si ia culoarea baltilor, a noroiului care apare imediat, ca prin farmec, asa cum apar raurile de gandaci in filmele de groaza de mana a treia. M-am cocarjat la randu-mi, mi-am infipt castile in urechi si am luat-o, ata, spre metrou. In secunda imediat urmatoare, m-am oprit. Bagandu-mi mana in buzunarul din stanga, am dat peste o moneda ceva mai mare decat ale noastre, cu margine taiata in chip de heptagon, cu reliefuri fine, care-ti dau scurte dependente de joaca absenta cu obiectul care le contine. Era o moneda de 50 de pence, ramasa in buzunarul cu pricina de vreo trei ani, de cand am avut un noroc chior, sau sansa data de niste prieteni, de a descoperi o particica din nordul Scotiei. In fractiunea de secunda in care l-am atins, banutul a inceput sa spuna povestea lumii din care venea. Un oras mic, asezat intre lacuri, dealuri si o lunga bucata de tarm al Marii Nordului. Sa fi fost cam pe la mijlocul lunii martie.

Frig, ploaie, umezeala, vant, fumat interzis in orice spatiu public. Era duminica. Pe strazile orasului, cativa domni iesisera la plimbare in kilturi, fara nici o dorinta de a sfida vremea cainoasa. Asa erau ei. Zambeau pentru ca le era bine. Iar amintirea asta, iesita dintr-un buzunar uitat, a facut o minune. Macar pentru cateva clipe am avut senzatia ca, daca am vrea sa-l primim, Binele ar veni si pe aici. Macar intr-un week-end.