De Citit : Altele

Once upon a time Disney

| 19 aprilie

Efectele nocive al concentrarii excesive a proprietatii in mass media pe intelesul copiilor. Sunt unul dintre tatii care are program matinal de scolar. Ritualul contine, inevitabil, cam o jumate de ora de televizor. Cum supliciul este starnit de un copil , mi-e greu sa ma impotrivesc, ca oricum are viata destul de grea. Ne uitam la orice pe unul dintre canalele de desene animate. Pana mai anul trecut, canalul dedicat grupei noastre de varsta (eram la gradinita) difuza, la ora aia imputita, niste seriale pe care le urmaream cu oarece placere si eu.

De cateva luni, canalul si-a schimbat apartenenta, a devenit Disney Channel. De 3 luni sunt expus acelorasi 6-7 episoade ale unui serial, altfel, simpatic („Lilo & Stitch”). Dar simpatic cum e, de la a 18-a vizionare a aceluiasi episod – umflu, putin, cifrele, de nervi – in sus, expune­rea devine frustranta. Am incercat alte canale: degeaba, copilul are dependenta de desene animate, iar singurele acceptate sunt cele (foarte profi) calibrate pentru grupa lui de varsta.

Deci suntem condamnati la Disney. Iar de vreo doua luni, la fiecare inceput de episod, eu sunt cel responsabil de faptul ca „ooof, dar pe asta il stiu dejaaa; de ce nu dau lucruri noi, de ce, decedecedecedece?” Melodia asta este sustinuta, energic, cu percutie de lingurita, cana si ghetute. Zilnic, la 7 dimineata. Va dati seama ca, pana la urma, a trebuit sa-i explic ceva! Dar cum sa explici ca Disney este unul dintre cei 9 giganti care au infulecat industria media la nivel global? Ca asta afecteaza diversitatea? Ca n-o sa mai vada niciodata pe canalul asta decat filme produse de Disney? Si ca monopolul genereaza abuzuri? Oricat de complicat suna, ceva, sa stiti ca a inteles: „te rog sa rezolvi sa schimbe serialul, ca pe asta l-am invatat. Ok?”. Ok!