Cred ca tata era cam speriat
Bunica Sonia nici nu prea mai vede, nici nu prea mai aude, dar se tine bine. Asa zice tata. Ea tine casa, zice mama, care o iubeste pe buni pentru ca face curatenie in locul ei, gateste in locul ei, spala, calca, ma duce la scoala, ma ia de la scoala, are grija de mine, imi canta la pian. Avem un pian mare, care e mostenire de familie. Tata a vrut sa-l vanda, ca ne ocupa spatiul, dar s-a razgandit. De fapt, bunica l-a ajutat sa se razgandeasca. El a dat anuntul ca il vinde. Au venit doi oameni, dar au zis ca e urias. Apoi, a venit o familie. Au spus ca se intorc, nu s-au mai intors. Dupa a treia vizita, tata a scos anuntul si a zis gata, ramane aici. Cred ca era cam speriat, fiindca iata ce s-a intamplat.
Ma jucam in sufragerie, dupa ce imi facusem temele, cu caii si calaretii si cu cartusele primite de la unchiul Sandu, care e vanator. El imi da mie cartusele de la pusca lui, dupa ce trage cu ele. Am un sac, aproape. Fac turnuri, castele, cazemate din ele. Asa… A venit cineva sa vada pianul, a spus ca e pianist. A cantat la el, apoi a rugat-o pe buni sa ridice capacul, ca sa vada corzile si placa. Buni i-a spus ca nu-i nicio problema, sa-l ridice daca poate. Domnul s-a uitat inauntru, apoi a intrebat-o pe buni, care ii punea cafea intr-o cana, ce e cu gloantele alea. Sunt ale copilului, se joaca cu ele, e plina casa, dar nu-i problema. Nu, nu alea de pe covor, ci alea din pian. A, sunt peste tot, a zis bunica, chiar si la buda. Si a ras. Domnul a spus „multumesc, doamna” si a iesit fara sa-si bea cafeaua. Iar buni l-a facut, dupa ce a inchis usa, nesimtit. Cand a venit de la serviciu si a aflat ce s-a intamplat, tata s-a uitat si el in pian si a zis tare: Doamne sfinte, sunt gloante adevarate! Cand i-a spus lui bunica, bunica a ras iarasi si a zis: Aoleu, asa e: raposatu a ascuns in pian niste gloante, niste arme, ce stiu eu, imediat dupa razboi. Mi-a spus, dar am uitat, ca eram o fetiscana pe-atunci!