Nu pentru Italia, in orice caz, si nici pentru Franta. Campioana si vice-campioana mondiala 2006 au plecat din Africa de Sud cu coada intre picioare.
Ambele echipe au fost lipsite de coeziune, de strategie colectiva si de pofta de joc. Franta a depasit insa orice limita, oferind un spectacol rusinos de penibil. Un antrenor arogant si lipsit de talent, Raymond Domenech, a carui misiune a fost prelungita in urma unor jocuri de culise dupa campionatul european ratat din 2008. Jucatori care nu se suporta intre ei, fac ce vor pe teren si supun antrenorul la presiuni pentru a influenta componenta echipei. Un antrenor slab in fata jucatorilor si care incearca sa se foloseasca de gafele acestora pentru a masca, la spartul targului, rezultatele dezastruoase pe care le-a avut de-a lungul anilor. Jucatori care-si injura antrenorul, refuza sa se prezinte la antrenament inaintea meciului decisiv si nu reusesc sa joace colectiv… Ping-pongul infernal ar putea continua, dar sa ne oprim aici!
Cine poarta totusi principala vina? Greu de raspuns la aceasta intrebare cruciala! Sistemul, desigur… Un sistem in care competenta nu este niciodata principalul criteriu. Altfel, mandatul lui Domenech nu ar fi fost prelungit dupa 2008. Un sistem in care jucatorii, in general proveniti din medii modeste, de multe ori de imigranti, castiga milioane de euro si nu isi mai dau osteneala in nationala de fotbal a Frantei. Multi merg pana la a spune ca rezultatele echipei nationale de fotbal si comportamentul jucatorilor reflecta mentalitatea generala din Franta. In ciuda discursurilor sforaitoare ale autoritatilor, incepand cu presedintele Nicolas Sarkozy, banii au devenit singura valoare reala, iar munca, efortul si modestia sunt dispretuite…