N-as fi crezut ca niste alegeri, fie si pentru presedintia Romaniei, sa mai rupa inima cetateanului. Nu doar ca au facut praf corduri, ficati, fierea si matele multor romani slabuti de inger politic, dar alegerile au cascat si gropane pline de pucioasa intre rude, prieteni, frati, soti si alte rude. A fost ca la inceputul anilor ’90, cand, daca te duceai ca turbatu’ cu trandafiri la intalnirea cu donsoara, riscai sa-ti planteze careva niste vinete sub ochi, ori sa-ti faca acupunctura cu spinii bietelor flori. Sau sa-ti tabaceasca minerii pielea, fie ca iti cam crescuse barba, fie ca nu zambeai regulamentar, ca nea Ion.
Geoana si Basescu se luptau sa-si ia unul altuia fata, si prietenii unite in grele si prelungi shoppinguri prin Viena, Londra sau Istanbul se rupeau pe motive de culoare – portocaliu versus rosu. Frati, care au impartit borcanul de sana si felia de paine cu zacusca, au demonstrat ca sangele apa nu se face, dar sampanie, da! N-as fi crezut ca jurnalisti al caror trup parea sustinut de altceva decat de-o macaroana, o sa manance atata rahat cat le poate da patronul. Si ca o sa le faca o asa placere sa-l haleasca in vazul lumii! Nu mi-am imaginat ca „luminile neamului” o sa-si ingroase sau pitigaieze vocea din oportunism. Insa asa a fost! Multi, prea multi dintre cei pe care i-ati vazut pe micul ecran, ganditori, guralivi, spumegati, infocati, sictiriti, ironici, au fost asa stimulati de perspectiva sau chiar promisiunea capatarii unor functii. „Faceau frumos” din greu ca sa ajunga directori, ambasadori, sefi, adjuncti, consuli, consultani, secretari de stat, atasati culturali, militari, economici, purtatori de cuvant. Unii s-au prajit, altii au luat prajitura. Toti sunt foarte obositi. Dumnezeu sa-i odihneasca!