Admirabilii frati Dardenne si noul lor film, Baiatul cu bicicleta.
Anuntatori si corifei ai boom-ului cinematografic neo-neorealist al anilor 2000 (in care se incadreaza si filme romanesti ca Moartea domnului Lazarescu), fratii Luc si Jean-Pierre Dardenne obisnuiesc sa-si gaseasca personajele in patura de jos sau la marginea societatii belgiene. Specialitatea lor este sa impace o analiza riguros materialista a conditiilor facerii de rau (analiza din care reiese ca raul cel mare e capitalismul) cu un sambure de mister metafizic. Mai exact, e vorba despre misterul caintei. Daca raul, in filmele lor, tinde sa fie riguros determinat economic, binele – echivalat cu ceea ce-l impiedica uneori pe om sa mearga pana la capat cu facerea de rau sau sa traiasca impacat cu acesta, odata ce l-a comis – tinde sa ramana intrucatva misterios; in orice caz, el nu se lasa descifrat in totalitate in cheie psihologica, comportamentul personajelor pastrandu-si, din acest punct de vedere, o partiala opacitate sau ilizibilitate.
In acest sens, se poate spune ca Dardenne-ii fac filme de actiune: filme in care actiunile isi aserteaza intreaga greutate de actiuni – de lucruri fizice –, aceasta cantarind mai mult decat presupusa lor valoare de a revela psihologii. Noul lor film, Baiatul cu bicicleta, e oarecum atipic, deoarece, secventa dupa secventa, comportamentul bezmetic al personajului titular (un copil abandonat de tatal sau si deraiat in directia delincventei) se preteaza mai usor unei descifrari in cheie strict psihologica si deoarece determinismul economic e mai putin sever (copilul are ca zana buna o coafeza care traieste suficient de bine incat sa-l poata lua la ea). Dar e tot un excelent film de-actiune-in-sens-dardenneian, iar samburele metafizic e acolo.