Descent decent.
N-o sa vorbesc stiintific despre Rege. N-o s-o iau nici de la merovingieni nici de la Burebista. Sunt un profan in ale istoriei, n-am avut niciodata incredere in ea. Dar nu pot sa-mi infranez o stranie nostalgie. E, ce-i drept, o nostalgie libera, neancorata, aproape falsa, eu n-am trait niciodata in monarhie. Dar, inauntru, o percep totusi ca pe o lipsa reala. Regele sau regina au, in lumea civilizata, rol de leader moral. Ei sunt educati de mici sa pastreze traditii, morala, mandrie nationala si o anumita sacralitate. Sunt, daca vreti, un fel de modele profesioniste. Cei mai multi cetateni ai unei tari privesc in sus. Asa sunt ei, asa e psihologia lor. Cred ca e foarte important pentru noi, de la muncitor la medic, de la dispecer la ministru, sa avem ce vedea, acolo sus. Nu ca n-am mai fura de frica regelui. Dar pozitia asta, atat de vizibila, are un rol de dirijor de transformare. Am sti, sigur mai mult decat acum, sa ne entuziasmam toti deodata cand ar trebui sa alegem o directie. Am avea garantia ca inca nu s-a trecut dincolo de bine si de rau. Cu gandurile astea paseam saptamana trecuta in Palatul Elisabeta, la un dineu oferit de Casa Regala. Multumit ca exista in lume, macar si-asa, traditii, protocol regal, ocazii de sobrietate si povesti frumoase. La intrare, am fost rugati sa asteptam cateva clipe, Principesa fiind, se pare, deja in salon. Un fost ministru a inceput sa faca scandal. „Cum adica nu putem intra? Pai nu NOI suntem invitati?? Poate plec acasa!“. Am fost scarbit si i-am spus politicos ca face ca Cioroianu in Spania. Pe mine, protocolul regal m-a facut sa ma simt bine. Ma agat, ca de o serbare, de orice ocazie in care nu sunt penibil cand sunt decent. Imi daruiesc un moment interior elegant. Dar in Romania e tot mai putin Rege. Si tot mai rece.