De Citit : Editoriale

Sclavie

| 24 iulie

Exista zeci de feluri de mers. Dintre toate, numai acela care cuprinde solul cu toata talpa, nitel arcuit, nitel lenes, ma infioreaza. Imediat, in mintea mea, corpul se reconstruieste, indiferent de realitate, chipul insusi se modifica, ochii isi schimba culoarea. Mersul ia in primire proprietara. Pentru ca despre femei vorbesc. Mersul femeiesc vorbeste mai bine despre femei decat propaganda, medicii si revistele glossy.
In dupa amiaza fatala, sirotam o bere pe Covaci, fara griji, fara regrete. Cuplurile treceau prin fata mea si, ca de obicei, le can taream dintr-o privire. Stiam cand tipa era plictisita sau agasata sau cand gagiul isi numara in gand banii. Sau cand tragea cu ochiul pe la mese, ochind fetele misto, tipele cu care sa-si spele privirile plictisite.
Exact atunci a aparut exemplarul de care vorbesc. Nu am vazut fata. Nu am vazut decat tivul unei rochite vaporoase, verzi, de sub care tasneau doua picioare albe, in slapi. Era exact mersul acela rar, al zeitei. Parea ca fiecare pas pleaca din celalalt, ca toti muschii nevazuti, toate fibrele, oasele transparente si nervii ca niste panze de paianjen fosforescente s-ar fi reunit sa genereze un miracol. Ca prin minune, zgomotul de fond a scazut in intensitate. Am auzit scartaitul unui scaun, fumul unei tigari iesind din gatul fumatorului si degetul chelnerului atingand touch-screenul. Aceeasi minune a intors capetele tuturor barbatilor. O sclipire cruda a luminat ochii adormiti ai vecinului din stanga. A apucat scaunul pe care statea si, cu el, a iesit in strada. Imediat l-a urmat chelnerul, cu tirbusonul infipt in pumn. O secunda mai tarziu, toti barbatii l-au urmat, inarmati cu farfurii, cutite, furculite, halbe. Ultimul, potrivindu-si boneta pe frunte ca un coif, a iesit bucatarul, agitand satarul.
De pe partea cealalta au irupt clientii din localul vecin strada s-a umplut, intr-un minut, de o armata pestrita, tacuta si, totusi, amenintatoare. Rauri de soldati fanatici s-au incolonat in spatele rochiei verzi si a picioarelor care desenau un mers dumnezeiesc. Apoi au inceput sa coboare pe Covaci. Nu mai vedeam decat un batalion marsaluind la vale. Eram orbit si paralizat. Nu mai aveam cui sa-i cer o bere, iar gagicile ramase singure si abandonate isi aruncau priviri furioase, indignate.
In clipa urmatoare s-a declansat atacul. S-a auzit un vuiet. Au cazut primii bolovani si primele sageti spargand geamurile si avariind peretii. Apoi armata de stransura a atacat. Nu mai erau baietii plictisiti de adineauri, ci hopliti, lancieri, vopsiti pe fata in culori razboinice. Nu luau prizonieri. Spintecau tot. M-am acuns sub masa. Am adormit, insetat, obosit.
Cand m-am trezit, eram pe aceeasi strada, la aceeasi masa. Toate lucrurile erau la locul lor. Chelnerii se miscau nonsalant. Berea curgea in valuri. Doar ca toti, absolut toti, aveau la picior, legata cu un lant, o bila imensa, de fier.