De Citit : Altele

Șefie (Selfie)

| 14 iulie

Șefie (Selfie)

 

Pe lumea asta, în regnul animal, există aproape orice: plante carnivore, balene albastre, girafe sau tigri albi. Multe dintre ele fiind ocrotite. Nu suficient de rară e acea specie de șefi, considerată cam de rahat; ba chiar „de tot rahatul”. Adică un rahat deplin și absolut. Frustrați de evoluția lor profesională ori doar de consoarta net superioară în funcție, funcțiune, portofel, cilindree, circumferință, kilograme; sau în case, acareturi, moșii și alte moșteniri oneroase așteptate de zeci de ani, „nu mai moare odată și unchi-tu ăla?!…”, o femeie bărbat bine, cu voce conjugală înaltă. Șefi din ăia care vin dis-de-dimineață, cu o oră înainte de începerea programului, numai ca să fugă de acasă. Ori din ăilalți care rămîn în plus după ce se trag obloanele, doar pentru a crește în ochii șefilor. Au și ei șefi. Și cele opt ore le dedică în totalitate celor din subordine; pline de reproșuri pentru greșeli nefăcute, dar așteptate și îndelung pîndite, dacă nu le iese cu maximizarea celor reale, dar nu din cale-afară de importante. Sclavagism, iobăgie, uneori tribut de adunat, descărcări electrice sau doar umorale, nori de precipitații ce însoțesc viscerale și prea vocale ordine, scremeală pentru sarcini cît mai blestemate pentru netrebnicul tembel de subaltern, mult damf și multă nevoie de hîrtie igienică pentru obrazurile celor care întîmplător trec prin zonă și surprind scena în pline desfășurări de forțe; ce mai, autoritate și mijloace, tată! Pînă cînd una dintre părți, la limita maximă a abținerilor și a strîngerilor din tuhăs[1], se mărginește încă să-și privească limpede în ochi călăul pentru ca mai apoi, sfîrșit ce-i drept, și pierzindu-și din altitudine, să recunoască spășit, dintr-o poziție similară cu a vestitorului de primăvară: „Am înțeles!” Asta cu siguranță că doar atunci cînd simte că-i prea aproape semnalul unei execuții publice și e singur-singurel pe eșafod.

Chiar de nu pute, dîndu-se de gol, deja un roi de muște albastre (Musca domestica) decolează și se îndepărtează rapid de anterioara fază a metamorfozei, cea de pupă. În deplina lor inteligență au identificat rahatul, chiar dacă e bine ascuns de haine. Și se pregătesc să-l elimine. Are și natura mecanismul ei de autoreglare și eliminare a deșeurilor. Un adevărat lanț trofic.

Și nici ceea ce văd în oglindă nu-mi prea place! Gata, e clar, de mîine mă schimb; am oroare de muște…

*

din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea” (Tracus Arte, 2016).

 

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.

 

 

[1] Tuhăs – fund, fese (din idiș).