Despre ceea ce nu stiu, nu vorbesc!
Obisnuim sa restrangem cultura româneasca la cultura, obligatoriu „inalta”, a raporturilor si influentei filozofiei lui Schopenhauer asupra poeziei lui Eminescu. Ca sa dau un ilustru exemplu de cultura de manual. Numai asta este cultura. Cultura este ceva foarte nobil si numai atat. Am numit asta intr-un articol aparut pe undeva: exceptionalism cultural. Exista in cultura noastra o ierarhie culturala in care prioritate prestigioasa are, de departe, filozofia. Calitatea de a fi intelept si de a iubi intelepciunea in locul si pentru toti ceilalti care nu sunt intelepti si nu iubesc intelepciunea pentru ca nu sunt filozofi. De aici o stare spirituala, ca sa-i zic asa, stranie daca n-ar fi nitel cam primejdioasa ca orice idee cu pretentii definitive. Cei care, bunaoara, joaca la noi meciul creationism versus evolutionism joaca tare in primul team, cel de-al doilea are in postcomunism, dupa domnia indelungata a dogmei infailibile a darwinismului ideologizat de partid, „slabiciuni” patente. Grozav imi plac nedumeririle, fascinatiile si detaliile pe care le scormoneste fizica, biologia, astronomia. Oare, imi spun citind cartile lui Stephen Hawking, in gaurile negre pe care le-a demonstrat matematic nu o fi ceva mai mult decat ceea ce el spune? Trebuie sa recunoastem ca nobletea stiintei sta chiar in faptul ca nu vrea sa fie mai mult decat ceea ce este. Cum spun teologii, in fata misterelor universului, stiinta, spre lauda ei, se smereste!