De Citit : Editoriale

Sticletele

| 01 aprilie

Uneori, ceea ce vedem e chiar ceea ce nu vedem.

E neplacut sa fii vecin cu o femeie nebuna de legat, chit ca nebunia ei e de inteles. Si cu sotul neguros si incruntat. Nu e lucru de saga sa-ti moara copilul, cum li s-a-ntamplat lor, din senin. La amanunte, la senin, cum ar veni, vecinii nu se prea inteleg. Madam Cutit zice ca a cazut o oala cu apa clocotita peste fetita. Nu o oala, madam, o caldare mare, in care fierbeau rufele, ce prostie sa lasi aragazul nesupravegheat. Ei, na, nu stiti nimic! Fetita, lasata singura, gasise medicamentele doamnei si le supsese, ca pe bomboane, pana la ultima. Moartea fusese fulgeratoare. Nu chiar atat de fulgeratoare, de vreme ce, la spital, agonia adunase toti medicii in par, iar cartierul nici nu izbutise sa doarma doua nopti de-a randul, de vaietele nefericitului prunc. Hm, io nu-mi aduc aminte! Io am dormit bustean. Pentru ca esti surda, madam Farlifas!
Oi fi, da’ eu stiu ca nu era fetita, era baiat! Cum baiat? Da, pentru ca a murit cazand de pe acoperisul Primariei, unde se cocotase cu altii, de varsta lui. Pata de sange i s-a aratat nefericitei mame, care era secretara la aceeasi primarie si care iesise sa fumeze o tigara, fara sa inteleaga ca mogaldeata desfigurata era propriul ei copil! Asa sa stii dumneata! Ce imbecilitate. Baiatul le-a fost adus din excursie, sfasiat de un urs. De aia nici nu l-au vazut. Au vazut ghetele si telefonul, restul a fost ingropat repede! A-nu-stiu-cata vecina era gata sa intre-n vorba, cand toata discutia se-neca, de parca inghitise stramb. Perechea fatala se ivise pe alee. Ea era o blonda spalacita, el, un barbat masiv. Duceau, impreuna, o colivie cu un sticlete speriat inauntru. Au trecut de vecini, au urcat scara, au intrat in apartament pe tacute. Ai vazut? Pun pariu ca nebuna crede ca pasarea e fata ei. Baiatul, proasto!