De Citit : Editoriale

STRADA

| 09 mai

de sus

Am locuit numai in blocuri inalte si balcoanele, in care zaboveam ore intregi, imi ofereau perspectiva unei benzi mai mult sau mai putin inguste, in functie de etajul la care ma aflam. De la inaltime, oamenii sunt toti la fel: marunti, vag colorati, in vesnica miscare. De la inaltime, cersetorul nu se deosebeste ca individul imbracat la Steilmann. Cefele lor sunt identice, puncte negre din capatul unui gat.
De la inaltime, femeile nu mai par atragatoare, indiferent de lungimea fustei. Masinile arata ca niste cutii de conserve stralucitoare. De sus, strada poate fi perceputa doar cu un simt, cel al vazului, si cu cel intern, al contemplarii. Strada ascute privirea si combate singuratatea. Strada e o reprezentatie de teatru imensa pentru care nu platesti decat o singura data, atunci cand ti-ai cumparat apartamentul. Peisajul din fata geamurilor a marit intodeauna pretul chiriilor.
Cand eram mic, interactionam cu ea aruncand cu diverse obiecte consumabile pe care le gaseam in frigider sau in camara: oua, rosii, cartofi, ceapa. Era modul meu de a participa la spectacolul strazii. Oamenii, acei oameni marunti, vag colorati, in vesnica miscare, ridicau capul si aratau pumnul. Abia atunci observau ca strada e marginita de blocuri. Ca blocurile au balcoane. Ca intr-unul din ele se afla un pustan care vrea sa fie bagat in seama dar, tocmai cand trecatorii vor sa-l vada, se ascunde sub balustrada. Unii dintre ei, ramanand cu privirea atintita in sus, realizau ca deasupra blocurilor e cerul. Uitau de cartoful care aterizase la cativa pasi de ei si ramaneau cu ochii atintiti inspre vazduhul despre care invatasera la geografie. Unii vedeau avioane, altii isi aduceau aminte de Dumnezeu. Dupa ce plecau, reveneam la punctul meu de observatie. Cand am mai crescut, am renuntat la orice interactiune cu strada. M-am multumit sa ma rezum la simtul vazului si sa pastrez produsele din camara si frigider pentru mine. Cand sunt silit sa ies in strada, din obisnuinta, privesc numai in jos.