Ultimul Om pe bloguri
Are dreptate Marian Radulescu. O asemenea intamplare nu poate fi trecuta cu vederea. Ghidul meu in paradisul filmelor uitate, observa cu bucurie ca „nevoia de FRUMOS, de POEZIE, de VIATA prelucrata cinematografic o au si spectatorii inca tineri si foarte tineri” (saskiul.blogspot.com). Pe 31 octombrie, la Filarmonica (fostul cinema Capitol) s-a proiectat Ultimul dintre oameni, capodopera a expresionismului german regizata de F.W. Murnau si veche de 85 de ani. Pelicula muta a fost acompaniata live de un pianist (Karol Beffa). Asa cum au mai prins bunicii nostri, in copilaria lor. Mai important decat evenimentul in sine a fost numarul spectatorilor tineri. Si reactiile entuziasmate de pe bloguri, care anunta o redescoperire: O experienta frumoasa (forensicgirl.wordpress.com); A fost o reala surpriza sa urmaresc o poveste atat de molcoma si lipsita de importanta in marea schema a lumii dar care poseda o forta emotionala nebanuita in simplitatea ei (www.richietm. blogspot.com); Pelicula alb negru, cetoasa, m-a dus cu gandul la arta plastica, la compozitiile ciudat cadrate ale lui Degas sau la strazile lui Singer Sargent (blog. sirg.ro); M-am bucurat de film si fara replici, ba s-o si luat, ramanand si eu mut de uimire pana la final (boghi.ro); Am plecat de la film cu senzatia ca nu mai avem, datorita vitezei in care ne desfasuram existenta, rabdarea sa ne bucuram de lentoarea de odinioara (cartitzoiu.blogspot.com). Marian are toate motivele sa se bucure. Nu e ultimul om care iubeste altfel de filme.